Nu ştiu dacă a fost sau nu o strategie toată povestea cu demisia lui Gheorghe Seculici din fruntea PD-L Arad. Cert e că i-a ieşit mai bine ca niciodată. Iar ginerele său, nerecunoscătorul Falcă, şi-a luat, cum se zice în popor, o umilinţă cum nu prea a avut parte în ultimii opt ani de când se crede un fel de Dumnezeu în Arad şi în filiala judeţeană PD-L.
Prin gestul său de a demisiona din fruntea PD-L Arad, Gheorghe Seculici ne-a oferit încă o dată posibilitatea de a vedea caracterul lui Gheorghe Falcă. În loc să aibă un minim respect pentru cel care a condus timp de 15 ani cea mai tare filială PD-L din ţară, iar dacă nu pentru preşedintele Seculici, măcar pentru socrul Seculici, pentru că l-a făcut om, Gheorghe Falcă s-a aruncat pe funcţia de interimar al PD-L Arad ca vulturii pe un hoit din deşert. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisia lui Seculici şi Gheorghe Falcă s-a şi văzut interimar, şef, împărat, stăpân. A convocat oamenii importanţi ai filialei la el în birou, a dat ordine, a făcut crize, a cerut imperativ supunere din partea tuturor. Deja se credea El Lider Maximo al PD-L Arad, iar toată lumea trebuia să-i stea la picioare.
Dacă ar fi fost un politician adevărat, aşa cum se bate cu cărămida în piept, Gheorghe Falcă ar fi dat dovadă mai întâi de bun simţ faţă de seniorul PD-L Arad (din întâmplare şi socrul său) şi nu ar fi sărit să-i ia locul. Avea ocazia să arate că este omul potrivit să conducă PD-L Arad, propunându-i lui Seculici să rămână interimar până la alegeri. Apoi, putea să propună o competiţie deschisă, cu Ioţcu, Igaş, Pistru, Moşneag sau cine mai vrea să devină preşedinte al filialei.

Să existe dezbateri reale în faţa fiecărei organizaţii, dezbateri bazate pe proiecte cum tot îi place să spună, pe ceea ce vrea fiecare să facă fiecare pentru a menţine PD-L Arad în fruntea filialelor din ţară. Să dea dovadă de echilibru şi înţelepciune, indispensabile pentru a conduce un partid cu mulţi primari, aleşi locali, judeţeni şi parlamentari, cu multe orgolii care trebuie tratate cu grijă şi calm, nu cu pripeală şi fugă după funcţii. Gheorghe Falcă a ales însă calea politicianului mic, care încearcă să dea din coate în spatele cortinei pentru a ieşi în faţă, care îşi vede doar propriul interes, ignorând ceea ce se petrece în jurul său.
De data asta însă nu i-a mers, iar partidul l-a taxat. Mai întâi filiala din Arad, care nu i-a acceptat ifosele şi i-a respins cererea de a deveni preşedinte interimar, arătând de ce este cea mai tare filială PD-L din ţară, iar în final, lovitura decisivă a venit din partea conducerii centrale, care nici n-a vrut să audă de Falcă şi l-a impus pe Gheorghe Seculici cel puţin până la alegerile interne din toamnă. O umilinţă de care Gheorghe Falcă avea nevoie, pentru a înţelege că nu mai e ce-a fost, că încet, încet a devenit doar un primar de municipiu, că nu mai e baron ca pe vremuri şi că nici măcar în PD-L nu mai are susţinere.
Un proverb spunea „dă-i omului o funcţie ca să vezi cu adevărat cine este“. Parafrazând, putem spune în cazul de faţă că oferindu-i-se oportunitatea unei funcţii am putut vedea cu toţii cine este Gheorghe Falcă. Un om înfo­metat de putere, care pentru atingerea scopu­lui calcă pe orice, chiar şi pe membrii familiei, cum s-a întâmplat de multe ori cu socrul său Gheorghe Seculici. Numai că de data asta Gheor­ghe Seculici i-a întors „favorul“ pentru toate nedreptăţile pe care i le-a făcut în ultimii ani şi l-a pus cu botul pe labe, cum se spune şi cum merita de mult. Gheorghe Seculici a fost cel care l-a ridicat în partid pe Gheorghe Falcă şi tot Gheorghe Seculici este cel care astăzi îi arată unde îi este locul. Era şi cazul.

Recomandările redacției