Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o minoră care a încercat să treacă ilegal frontiera, cu o carte de identitate românească aparţinând altei persoane.
În data de 10 mai, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autoturism marca BMW condus de cetăţeanul român Ionel A., în vârstă de 39 de ani, din judeţul Galaţi, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.
Aceasta a declarat că a găsit documentul prezentat la control în gara CFR din municipiul Galaţi şi că a recurs la această metodă pentru că este minoră şi voia să călătorească în Spaţiul Schengen, dar părinţii nu erau de acord. Şoferul şi celălalt pasager din autoturism au declarat că nu aveau cunoştinţă de faptul că persoana transportată era minoră.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției