Primăria Municipiului Arad desfășoară în vineri, 22 mai 2026, o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului.

Activitățile vor debuta cu un tratament terestru antilarvar (delarvizare), destinat combaterii și prevenirii dezvoltării larvelor de insecte, în special a țânțarilor. Acesta se va realiza pe timp de zi, începând cu ora 05:15, prin pulverizare cu echipamente specifice (ULV/atomizare manuală), în următoarele zone: malurile râului Mureș, lacuri, bălți temporare și permanente, canale deschise, parcuri, zone de agrement, terenuri virane și alte suprafețe umede cu vegetație.

În același interval va fi aplicat și un tratament terestru împotriva căpușelor, în spațiile verzi, parcuri, zone de agrement și în alte zone identificate ca potențiale focare.

Nu în ultimul rând se are în vedere și aplicarea tratamentelor pentru combaterea artropodelor, în locații proprietate publică a Municipiului Arad și administrate de Consiliul Local al Municipiului Arad.

Substanțele utilizate sunt Deltatim Plus (pentru combaterea căpușelor) și Vectobac WG (pentru tratamentul antilarvar), ambele fiind avizate de Ministerul Sănătății și neprezentând pericol pentru populație, animale sau mediu.

Pentru evitarea unor incidente neplăcute, cetățenii sunt rugați să evite staționarea sau tranzitarea zonelor în care se desfășoară activitățile de pulverizare.

De asemenea, apicultorii sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine, inclusiv relocarea stupilor în afara zonelor tratate. În caz contrar, autoritățile nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele prejudicii.

În funcție de condițiile meteorologice, perioada de desfășurare a acțiunilor poate fi modificată sau prelungită.

Pentru asigurarea eficienței acestor măsuri și prevenirea reapariției focarelor, se recomandă tuturor persoanelor fizice și juridice, asociațiilor de proprietari și agenților economici să efectueze acțiuni de dezinsecție și pe proprietățile private (curți, subsoluri, depozite, zone cu apă stagnantă), concomitent cu intervențiile realizate de autorități.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției