Se spune că o echipă bună se vede în momentele dificile, în zilele mai slabe din punct de vedere al exprimării în teren. „Bătrâna Doamnă” nu a arătat grozav la Brașov, a fost condusă timp de 50 de minute, dar, ca și la Satu Mare, a revenit spectaculos pe tabelă. E adevărat, nu a fost victorie, dar a fost maxim din ceea ce se putea obține sâmbăta trecută.
Totuși, arădenii au început mai bine și, în minutul 12, Curtuiuș a finalizat pe lângă poartă o pasă a lui Polgar. A venit rândul lui Rus să fie blocat in extremis de defensiva gazdelor, pentru ca în minutul 17 să se nască și prima ocazie a Brașovului. Ene a lovit bine balonul cu capul, iar Miron a acordat corner. Presiunea fostei prim divizionare s-a intensificat după o jumătate de oră, cu Matei și Ene care au finazat slab din poziții bune. Iar în minutul 38 a căzut și golul. Pe o contră, Ene a scăpat de Polgar, i-a pasat decisiv lui Matei pentru a îndeplini formalitatea:
1-0, rezultat cu care s-a intrat la cabine.
Repriza secundă a debutat tot cu „galben-negrii” la timonă, dar Matei a tras mai întâi peste poartă, iar apoi a găsit opoziția lui Miron.  După o oră de joc, arădenii au ieșit și ei la atac, dar lobul lui Copil s-a dus peste transversală, iar reluarea lui Curtuiuș din 8 metri a fost respinsă salvator de Mutu. Nici Tănase nu a găsit spațiul porții adverse, pentru ca în minutul 74 să vină și reușita de 2-0. Matei a șutat bine de la marginea careului, Miron a respins în lateral și  Avram nu putea rata.
Nici bine  nu s-a repus mingea de la mijlocul terenului și „textiliștii” reacționau prin Curtuiuș, care a găsit „gaura” din apărarea gazdelor și a marcat cu un șut plasat. Brașovenii au încercat să refacă diferența de două goluri, dar șuturile lui Ianc și Olteanu au fost imprecise. Iar în minutul 87, la o fază ce nu anuța nimic, ci doar puterea de luptă a căpitanului Botiș, a venit și egalarea. Experimentatul fundaș al UTA-ei a avansat în jumătatea adversă, a bătut trei duble, a centrat în careu, Curtuiuș a prelungit cu capul și tot cu capul a înscris și Szekely. Răniți în orgoliu, brașovenii s-au întors rapid în atac și au și introdus mingea în plasă, prin Poverlovici, doar că fundașul era în offside. Iar în cel de-al treilea minut de prelungire Manea a respins providențial de pe linia porții la lovitura de cap a lui Rusu.
Formații:
FC Brașov: Mutu – Al. David, Puţanu, Hlinca, Perju – Codoban (60 Rusu), Poverlovici, Ianc, V. Olteanu – M. Matei (84 Moraru), D. Ene (67 Avram). Antrenor: Adrian Szabo.
UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase (78 Petre), Hlistei (63 Copil) – Rus (57 Szekely), Curtuiuș. Antrenor: Roland Nagy.
Arbitri: Dorin Voina (Reșița) – Daniel Hulubei (Vaslui), Ovidiu Arușoaie (Paitra Neamț). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe).
Cartonașe galbene: Ene 40 / Strătilă 29, Chindriș 64
Observatori FRF: Ion Cristea și Aurel Ionescu (ambii din București)

Recomandările redacției