handbalPe 14 ianuarie este programată     reunirea lotului cu care handbalul arădean de seniori ar trebui să o ia de la zero. HC Arad nu a încheiat turul sezonului în curs din motive destul de neclare şi s-a retras din campionat. Acum, o mână de oameni încă dedicaţi sportului cu mingea pe semicerc încearcă să refacă ce au stricat alţii.
„Vom vedea la reunire pe cine ne vom baza. În mod normal vor fi juniorii de la LPS, cei născuţi în 94 care au fost la noi, plus din foştii handbalişti, care au renunţat recent la activitate, cum ar fi Stoian, Bulgariu, Grigoraş şi încă vreo câţiva. Am discutat cu băieţii, şi sunt de acord cu ce le-am propus”, a spus antrenorul Adrian Dreghici.
În mod normal, primele teste ale noii echipe vor fi la ediţia a V-a a „Memoria­lului Teo Ţucudean“. Evenimentul are loc pe 9 februarie, la Sala Sporturilor, şi pe lângă echipa arădeană mai iau participă Sânnicolau Mare, Cluj şi Reşiţa.
Monica Anghel nu e uitată
Cadru didactic şi inspector de handbal, Monica Anghel e comemorată şi în acest an, prin memorialul dedicat amintirii ei, ajuns la cea de-a cincea ediție. Evenimentul e organizat, pe 12 ianua­rie, de Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Inspectoratul Şcolar Județean Arad şi Direcția Județeană de Sport și Tineret Arad. Competiţia de handbal feminin reunește echipele CSŞ Timi­şoara, HC Paleu Oradea, o selecţionată a Aradului şi o echipă din Ungaria. Se va juca sistem semifinale şi finale. La final, echipele participante vor fi re­com­pensate cu diplome şi cupe.

Recomandările redacției