furturiPoliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 24 de ore, mai multe persoane suspectate de furt din locuinţe. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu au depistat două persoane, suspectate că au sustras mai multe bunuri, din locuinţa unui bărbat din localitate.
Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că, în data de 19 mai, Laurenţiu S. şi Iuliana S., ambii din Ineu, profi­tând că uşa locuinţei lui G. I., era deschisă, au sustras, o butelie de aragaz şi o sursă de curent, în valoare de 350 de lei. „Prejudiciul a fost recuperat integral, iar pe numele celor doi suspecţi a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Jude­ţean Arad, Camelia Tuduce.
Poliţiştii Secţei nr. 9 de Poliţie Rurală Sebiş au identificat suspecţii în cazul unui furt dintr-o locuinţă, din localitatea Almaş Urmare a cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că, în cursul lunii mai 2013, C. V., şi C. I., în vârstă de 14 ani, ambii din Almaş, au pătruns, prin spargerea uşii de acces, într-un imobil, ai căror proprietari se află la muncă în străinătate, de unde au sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi bunuri de uz casnic şi gos­podăresc. Cei doi adolescenţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției