În cadrul Campaniei de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării elevilor „Fii corect, trăieşte în siguranţă!”, poliţiştii arădeni au participat la o întâlnire cu elevii claselor a XI-a de la Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, din Arad. Aceştia au discutat cu elevii despre cât de importantă este familia şi sfatul părinţilor, apartenenţa la un grup de prieteni/anturaj care poate să îi îndemne uneori la fapte reprobabile, precum şi despre prezenţa la şcoală şi continuarea şcolii.
„Elevii au fost informaţi de către poliţişti care sunt faptele de violenţă care constituie infracţiuni, dar şi despre faptele de furt şi distrugeri frecvent săvârşite de adolescenţi. Ei au vizionat un film care conţinea mesaje preventive transmise de adolescenţi deţinuţi pentru ei, apoi au fost dezbătute cauzele pentru care ajung copiii şi adolescenţii să fure, să se bată, sau să consume droguri”, a spus purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce.
Copiii au fost informaţi şi despre măsurile care pot fi luate pentru minorii care comit infracţiuni şi răspund penal întrucât au împlinit vârsta de 14 ani. Elevii au fost foarte receptivi şi le-au adresat poliţiştilor de prevenire întrebări despre cum ar trebui să se comporte în anumite situaţii pentru a evita faptele ilegale, despre legitima apărare, des­pre ceea ce ar trebui să facă atunci când văd că se comit infracţiuni, fiind interesaţi să afle cât mai multe lucruri des­pre faptele ilegale.
(C.G.)

Recomandările redacției