oprescuFC Olt a jucat la Arad partitura care era de așteptat. Oltenii au stat bine în apărare și au încercat să dea lovitura pe contraatac. Tactica era aproape să le aducă un punct, dar reușita lui Oara din minutul 81 le-a dat total planurile peste cap. „Ne-am dorit să facem o figură și mai frumoasă. UTA mi s-a părut a fi exact cum am spus și înainte, cea mai organizată echipă din serie, cu șanse reale la promovare. Starea gazonului cred că și-a pus amprenta asupra calității jocului. Știu unde s-a făcut diferența, unde am greșit, dar nu voi spune asta public, doar în vestiar. Am încercat să facem un joc bun, nu știu dacă am reușit în totalitate, dar eu spun și sper că jucătorii mei au ieșit de pe teren cu conștiința împăcată că au făcut totul în acest meci”, a declarat Dan Oprescu.
Antrenorul celor de la FC Olt a mai menționat că l-au deranjat unele acuze venite din tribună conform cărora echipa sa ar fi făcut jocurile celor de la Damila Măciuca. „Noi avem o situație foarte grea, credeți că ne arde să jucăm pentru altcineva? Vreau să le promit arădenilor ceva, că etapa viitoare, când vom juca cu Poli, timișorenii vor avea parte de o viață mult mai grea decât a avut-o UTA contra noastră”, a punctat fostul jucător al celor de la Telecom care în final a mai precizat că, în opinia sa, centralul partidei ar fi trebuit să îl elimine pe Cornel Ene pentru faultul ce lui i s-a părut din postură de ultim apărător la Daniel Ene.

Recomandările redacției