Păcatele inculturii

Făcând o statistică a politicienilor co­rupți, constatăm că marea majoritate a celor prinși furând din banii publici provin din medii intelectuale obscure: inși cu liceul făcut la seral, cu bacalaureatul luat din a doua sau din a treia încercare și cu facultatea isprăvită pe spinarea părinților. Asta, dacă nu cumva au pășit în politică încă înainte de terminarea școlilor, cum­părându-și mai apoi licențele sau ,,doctoratele” de pe tarabele mult prea multelor universități care funcționează prin spațiul nostru mioritic. Și, cum spiritul domină materia, lipsa de cultură s-a răsfrânt și asupra conduitei publice a lor, afectându-le existența. Handicapați din acest punct de vedere, ei nu pot pipăi lumea cu toți analizatorii. Au ajuns să nu mai simtă decât cu limba, cu ochii și cu buricele degetelor. Nu-i încântă un concert simfonic sau un spectacol de operetă, deoarece și-au distrus sensibilitatea acustică prin ritmul abrupt al hip-hopurilor și prin lălăielile manelelor. Majoritatea acestor indivizi n-au nevoie nici măcar de ochelari, deoarece nu și-au uzat vederea din cauza lecturii. Idealul lor turistic este Dubai-ul, unde prețul aurului este o informație mai necesară decât studiul istoriei civilizațiilor. La biserici stau prin strane, dar habar nu au despre momentele liturgice; bat și ei crucile în rând cu babele, rugându-se ca să rămână nepedepsiți și să nu-i salte mascații. Uitați-vă la casele pe care și le-au ridicat din furăciune, adevărate cazemate cu ziduri înalte și cu porți metalice. Priviți-i cum se îmbracă, ce ma­șini folosesc și ce localuri frecventează. Sar în ochi dintr-o mie, deoarece totul pare de împrumut. Când sunt obligați să stea pe la câte un concert simfonic se mișcă pe scaune, dau din picioare, transpiră, se scarpină, după care îi apucă râgâitul sau sughițul și se cer afară. Își investesc banii furați de la noi doar în domenii care le sunt, cât de cât, accesibile: birturi, baruri, restaurante, hoteluri, spălătorii, terenuri agricole și forestiere, imobile, ferme de struți sau crescătorii de capre. Și atunci când „investesc” în tablouri, le îngroa­pă în pereți sau le păstrează, sul, prin casele de bani.
Am discutat cu câțiva pictori și anticari despre comenzile pe care le-au primit din partea politicienilor: copii după tablouri celebre și câteva portrete, comandate de către lingăii de partid și oferite cu ocazia zilelor onomastice. În rest, preferă mobilierul importat din Egipt, făcându-le în acest fel concurență rromilor lingurari sau rudari, vestiți prin faptul că încearcă din toate puterile să imite fastul fara­onic. Măcar de-ar încerca să-i imite pe împărații bizantini, comandând și câte un vitraliu, un mozaic sau vreo balustradă sculptată artistic. Așa, ar face – indirect, firește – și un bine cul­turii…