Păcurar regretă despărțirea UTA-ei de juniorii crescuți de club: „Noi am insistat pe lângă toți să rămână”

0
484

Pentru prima dată în acest sezon, la conferința de presă premergătoare unui meci oficial al UTA-ei a fost prezent Cristian Păcurar. „Secundul” lui Ionuț Popa este cel care a crescut generația 97-98 de la Atletico, care a alimentează cu juniori gruparea fanion a Aradului de patru sezoane și care i-a dat deja fotbalului mare pe Dennis Man (FCSB) și Adi Petre (Esbjerg, din prima ligă daneză).

Pentru prima dată în ultimele patru sezoane, doi dintre juniorii în care „Bătrâna Doamnă” își punea mari speranțe, Amir Jorza și Ionuț Tănase, nu mai sunt în lot, același lucru fiind valabi și pentru Dorin Toma, care a progresat mult în ultimele două sezoane. „Juniorii pe care i-am antrenat au plecat din două motive: ori nu au confirmat din punctul de vedere al antrenorului principal, ori nu au vrut să rămână. Și Jorza și Tănase au stat 4-5 ani la UTA, au sperat să ajungă mai sus, să îi urmeze pe Man și Petre, dar nu au putut face pasul. Acești jucători au fost antrenați de mai mulți tehnicieni, nu doar de mine sau de domnul Tisza, care i-am și crescut de mici. Poate la UTA au atins un plafon și au nevoie de un „refresh” din punct de vedere al clubului. Văd că Amir joacă foarte bine la Rapid, într-adevăr la un nivel mai scăzut, dar cu nume importante de fotbaliști alături. Faptul că au venit alții în locul lor este decizia lui nea’ Popică, pe partea tehnică”, a punctat Păcurar.

Profesorul de pe banca UTA-ei a mai recunoscut că a făcut tot posibilul să le schimbe deciziile celor trei juniori, dar fără sorți de izbândă. „Noi am insistat pe lângă toți să rămână. De exemplu, Tănase este ca un copil pentru mine, l-am adus la 13 ani la Arad, am insistat enorm să nu plece. Și la Amir am insistat, dar nu mi-a răspuns la telefon, am înțeles că nu mai vrea la UTA. În ceea ce-l privește pe Toma, am înțeles că au fost ceva discuții contractuale și nici el nu a mai dorit să rămână. Și, până la urmă, clubul nu poate să stea după Tănase, Jorza și Toma, a trebuit să aducem înlocuitori. Oricum, sunt și alți tineri de valoare care vin din urmă, gen Miculescu, pe care îi așteptăm la echipă în viitor. Acești copii vor să joace, dar dacă nu vor să o facă la UTA, apare un semn de întrebare. Poate le este frică de ceva. Cert este că, repet, pentru toți trei am insistat să rămână”, a mai punctat Cristi Păcurar.

De când a promovat în eșalonul secund, UTA nu a mai avut atât de mulți „stranieri” în rândul juniorilor. Acum, aceștia sunt în număr de trei, respectiv Paul Cubleșan (ex. Brăila), Norbert Janos (împrumutat de la Ferencvaros) și Lucian Oprea (împrumutat de la ACS Poli).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.