Prețul pâinii și al produselor de panificație ar putea crește cu până la 10% până la finalul lunii, a declarat Aurel Popescu, președintele Rompan.
Majorarea este determinată de creșterea costurilor cu energia și carburanții, care reprezintă până la 20% din prețul de producție. Reprezentanții industriei avertizează că, fără măsuri de sprijin din partea Guvernului, scumpirile ar putea continua.