autostrada terenContractul cu constructorul tronsonului de autostradă Nădlac-Pecica a fost reziliat la sfârşitul lunii noiembrie în urma neregulilor majore constatate la firma Romstrade iar de atunci lucrările sunt oprite.
Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADR) a vrut să lămurească problema şi a declarat pentru capital.ro că „cel mai probabil în luna martie vom avea un nou constructor”.
După momentul rezilierii, autorităţile au declarat că la începutul anului 2013 va fi demarată procedura de licitaţie, mai ales că termenul iniţial pentru finalizare lucrărilor era tot anul în curs.
Cel mai practic ar fi ca şi acest tronson să fie executat de firma Alpin, care a reuşit să respecte termenele stabilite la tronsonul 2, cel dintre Pecica şi Arad şi are toate utilajele pe şantier. Însă conform legislaţiei în vigoare, câştigătorul se va afla abia în urma procedurii de licitaţie ce se va repeta în acest an.

Recomandările redacției