Cetăţeanul român este, din păcate, astăzi, un curier al statului, care plimbă documente între instituţiile care le au deja, a afirmat, într-o conferinţă de specialitate, Andrei Niculae, vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR).”Zona de transformare digitală trebuie împărţită, dacă vreţi, în două componente: componenta de digital, pe care cu siguranţă o înţelegem cu toţii foarte bine, dar şi zona de transformare, pe care ar trebui să mergem un pic mai apăsat în zona de comunicare. Zona de transformare surprinde o ocazie unică, istorică, pe care o avem ca stat, atât noi în România, cât şi restul statelor, în Europa şi în lume, ocazia care vine o dată la mulţi ani, de a revoluţiona felul în care funcţionează statul. Ne-am mai întâlnit cu ocazii de genul acesta în ultimii 35 de ani. Transformarea digitală nu presupune să mutăm birocraţia, hârţogăraia, cozile de la ghişee în platforme, în cloud, în spaţiul digital, ci ne oferă ocazia să regândim arhitecturile de sistem, procesele birocratice care stau la baza prestării unui serviciu public. Obligaţia noastră nu este să digitalizăm ceea ce nu funcţionează, ci să transformăm din temelii serviciile publice, modul în care statul le oferă. Acest lucru îl putem face prin digitalizare. Cetăţeanul este, din păcate, astăzi, de 30 şi ceva de ani încoace, un curier, pentru că cetăţeanul nu face nimic altceva decât să plimbe documente pe care statul le are deja, pe care statul ar putea să le acceseze, dacă ar avea interoperabilitate, dacă ar avea platforme care funcţionează împreună, dacă ar putea să facă schimb eficient de date pentru a degreva cetăţeanul, în sfârşit, de îndatorirea de a fi curier”, a declarat Niculae. În viziunea oficialului ADR, „tehnologia în sine nu va fura locuri de muncă oamenilor”. (sursa:Agerpres)
Actualitate 108
Pentru prima oară după promovare, patru utiști fac parte din unsprezecele etapei
citește mai mult »