Aglomerarea şcolilor gimnaziale cu încă o clasă precum şi incapacitatea profesorilor din acest ciclu de a preda într-o clasă de liceu reprezintă doar două motive pentru care clasa a IX-a va rămâne la liceu. Conducerea Ministerului Educaţiei susţine în contextul modificării Legii Învăţământului, că liceul de patru ani ar trebui să rămână în forma cunoscută, iar o eventuală încadrare a clasei a IX-a la gimnaziu ar genera probleme sistemului şcolar. Astfel, Ministerul Educaţiei solicită o serie de modi- ficări la Legea Învăţământului, printre care revenirea clasei a noua la liceu şi reintroducerea poziţiilor de educator şi învăţător cu studii medii. Conform conducerii ministerului această clasă trebuie să revină la liceu, altfel, vom asista la o bulversare mare, aşa cum s-a mai întâmplat de când se tot implementează Legea 1/2011.
„Este cât se poate de normal ca această clasă să rămână la liceu, acolo unde îi este şi locul firesc. Infrastructura şcolară este făcută în acest fel. După ce am înghesuit pe unde am apucat clasa pregătitoare în cadrul şcolilor, adăugarea clasei a IX-a ar fi prea mult. În plus, adăugând clasa a IX-a ciclului gimnazial este nevoie de profesionişti care să predea în astfel de clase. Profesorii care predau în liceu au urmat cursuri de lungă durată. În acest context, nu poţi obliga cadrele didactice din ciclul gimnazial să îşi continue studiile, acest lucru fiind opţional. Poţi să îi obligi pe profesori să se perfecţioneze, însă nu le poţi pretinde să îşi continue studiile pe banii lor“, ne-a declarat profesoara Maria Buruc, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Arad.
O altă modificare propusă de minister este reintroducerea poziţiilor de educatori şi învăţători cu studii medii. Prin Legea 1/2011 poziţiile de educator şi învăţător erau scoase. Cea de-a treia propunere se referă la examenul de la finalul ciclului gimnazial şi va fi aplicată din 2016. Propunerea este să se elimine proba transdisciplinară. Examenul se va susţine la limba română, matematică şi va avea două componente noi, evaluări făcute în timpul anului şcolar, în clasa a opta, la limbă străină şi informatică.
Actualitate 20
Uleiul de floarea soarelui se va scumpi
citește mai mult »