frontiera

Poliţiştii de frontieră au depistat patru cetăţeni afgani care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

O patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, pe timpul executării unei misiuni specifice, a depistat şi reţinut trei bărbaţi care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria, încercând să treacă ilegal frontiera de stat.

Cele trei persoane au fost reţinute la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de trei cetăţeni afgani, cu vârste de 15 şi 16 ani, care au declarat că intenţionau să ajungă în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei tineri, acte de urmărire penală sub aspectul infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

O patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş a observat, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, o persoană care se deplasa pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoana a fost reţinută şi condusă la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un cetăţean afgan, Mohamad F., în  vârstă de 25 de ani, care a declarat că intenţiona să ajungă în Anglia.

Politiştii de frontieră i-au întocmit tânărului acte de urmărire penală pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Recomandările redacției