aprecieriAprecierile cititorilor volumului apărut în urmă cu aproape un an „Pelerin la locurile sfinte” l-au determinat pe Pavel Sîrbu să scrie şi o a doua carte din aceeaşi serie. Intitulat „Egiptul de la faraoni la creştinism”, volumul, publicat în condiţii grafice deosebite la Editura Gutenberg, cuprinde trei mari capitole, despre Egiptul de azi, despre Egiptul antic şi despre creştinismul în Egipt şi a fost lansat de curând la Biblioteca Universităţii de Vest Vasile Goldiş. Numeroşi admiratori şi apropiaţi ai autorului au ţinut să fie prezenţi la eveniment. În deschidere a vorbit chiar Înalt Prea Sfiinţia Sa Timotei Seviciu Arhiepiscopul Aradului.
La rândul lui autorul, profesorul Pavel Sîrbu, s-a declarat impresionat de creştinii copţi dinEgipt, care sunt foarte religioşi şi sunt gata oricând să se sacrifice pentru credinţa lor. „Acest lucru mi-a trezit interesul pentru Egiptul creştinat de Sf. Apostol Marcu, unde am fost în pelerinaj. Este o ţară majoritar musulmană, dar unde mai dăinuie foarte multe biserici şi mănăstiri ortodoxe copte în care se închină cu multă evlavie peste opt milioane de creştini”, a declarat Pavel Sîrbu.
„Egiptul de la faraoni la creştinism” este nu doar un studiu asupra creştinismului în Egipt, este totodată şi un jurnal de călătorie, cuprinzând impresii şi imagini din peregrinările autorului în această ţară. Volumul are şi o dedicaţie specială, către soţia şi cele două fiice ale scriitorului. Pavel Sîrbu promite, de asemenea, cititorilor că va reveni în peisajul editorial cu o altă carte, a treia din serie, având la bază o călătorie la Sf. Munte Athos.

Recomandările redacției