pelici2Sâmbătă, CSM Râmnicu Vâlcea dispută ultimul meci al sezonului în fața propriilor susținători, prilej cu care ar dori să ia și punctele ce o plasează fără alte calcule pe poziția
a VII-a în seria de Vest a ligii secunde. Pe de altă parte, antrenorul oltenilor spune că nu va renunța la ideea sa de a le acorda spațiu și fotbaliștilor care au evoluat mai puțin în acest sezon, sau chiar ar putea avea parte de un nou debut. „Marian a jucat pentru prima oară în Liga a II-a la Pâncota, s-ar putea să le mai vină rândul și altora să debuteze. Asta nu înseamnă că nu vrem să scoatem maxim și din acest meci, mai ales că e ultimul al campiona­tului în fața publicului nostru. Cu trei puncte am fi și matematic campionii play-outului, chiar dacă această titulatură nu înseamnă prea mult, căci ne-ar fi plăcut să jucăm acum în play-off”, spune Alexandru Pelici.
Acesta a rămas în minte cu ima­ginea unei echipe din Pâncota foarte arțăgoase, care s-a agățat de fiecare minge pentru a pune mâna pe cele trei puncte puse în joc. „În ciuda acelor meleuri, în care nervii au fost întinși la maxim și de-o parte și de cealaltă, nu s-a depășit nicio limită. Personal, i-am înțeles perfect pe cei de la Pâncota, căci au jucat și încă vor juca sub presiunea luptei pentru acel loc 9 ce înseamnă salvarea de la retrogradare fără baraj. Sunt răbufniri normale într-un joc de fotbal cu miză foarte mare. Și, oricum, ei merită felicitări pentru că au crezut în victorie chiar și cu un om mai puțin. Nu mai contează că golul lor a venit după o deviere norocoasă, iar Irimia a prins o zi excelentă, noi nu trebuia să ajungem în situația aceea. Am avut un om mai mult pe teren 50-55 de minute, trebuia să profităm, să marcăm. Dar, asta e, nu sunt supărat pe băieți, ei au avut o atitudine bună, doar că nu  a fost ziua noastră”, a adăugat tehnicianul „alb-albaștrilor”.
În fine, acesta nu crede că numeroasele absențe din cadrul lotului pâncotan la partida de sâmbătă vor fi hotărâtoare pentru deznodământul partidei. „Cunosc probemele lor, avem și noi câteva, dar – din nou – va conta atitudinea, motivația fotbaliștilor. La Pâncota există încă acea tensiune a rezultatelor, pentru ei orice punct contează, își va vinde scump pielea. Au trei me­ciuri fără gol primit, vor încerca să prelungească această serie, însă sper că va da peste o echipă motivată să facă un meci bun, să marcheze și să câștige acest ultim meci acasă”, a încheiat Alexandru Pelici. Neagoe, Stoica și Ovidiu Popescu sunt jucătorii care, probabil, vor absenta sâmbătă din „garnitura” vâlcenilor.

Recomandările redacției