Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat, în 28 septembrie, o percheziție la un depozit de materiale lemnoase din apropierea localității Vața de Jos, județul Hunedoara, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Hălmagiu.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, într-un dosar penal privind diferențe între cantitățile de material lemnos existente în depozit și cele înregistrate în evidențele oficiale.
În urma inventarierii, polițiștii au constatat un minus de aproximativ 27,85 metri cubi de lemn de foc, față de cantitatea înregistrată în sistemele informatice. Valoarea materialului lemnos lipsă a fost estimată la aproximativ 7.200 de lei.
Totodată, a fost identificat un plus de aproximativ 6 metri cubi de lemn de foc, din specia rășinoase, în valoare de aproximativ 1.100 de lei.
Materialul lemnos găsit în plus față de evidențele informatice a fost ridicat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Brad, în vederea confiscării.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situații și luarea măsurilor legale.