Peste două sute de arădeni au primit în dar… amenzi, de Crăciun

0
306

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție au continuat și în zilele de Crăciun. În perioada 24-26 decembrie a.c., polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 9.512 persoane, verificate 240 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 72 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 224 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 38.000 de lei, dintre care 8, în valoare de 2.500 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea și celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.

Conform H.G. 935/2020, purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice. De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu câteva excepții.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.