Peste o sută de misiuni efectuate de echipajele ISU în acest week-end

0
304

Sfârșitul de săptămână este o perioadă de odihnă pentru majoritatea cetățenilor, dar nu și pentru echipajele de pompieri. Aceștia sunt mereu gata să dea o mână de ajutor celor care au nevoie.

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis ” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au participat în acest week-end la mai multe misiuni, după cum urmează: 54 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; trei incendii; 36 transporturi de persoane confirmate sau suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești; 16 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus și a personalului ce încadrează autospecialele și trei misiuni de acordare a asistenței persoanelor. Din păcate, nu toate misiunile se termină cu un final fericit. Două persoane au decedat în acest week-end, în urma unui incendiu la o casă, în localitatea Andrei Șaguna.

Echipajele ISU reamintesc populației să verifice cu atenție sistemele de încălzire, să curețe și să repare coșurile de fum, dacă este nevoie și să nu folosească instalații electrice improvizate sau cu defecțiuni.

Echipajele de la subunitățile de intervenție au desfășurat de asemenea și opt misiuni de informare a populației privind respectarea regulilor de protecție individuala pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Este reamintit cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o au în combaterea pandemiei cu virusul Covid-19 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție: purtarea măștii astfel încât atât nasul cât și gura să fie acoperite; igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare sau dezinfectare în prealabil și evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim doi metri față de persoanele din jurul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.