Echipa ploieșteană este nevoită să părăsească „Ilie Oană” din cauza naționalei României. În etapa a 12-a a Ligii 2, Petrolul urmează să o întâlnească pe teren propriu pe Aerostar Bacău. După o perioadă lungă în care a jucat acasă pe un alt stadion, va disputa partida cu moldovenii la Mogoșoaia.
FRF a decis să nu organizeze meciuri pe Arena Națională în această perioadă în care spectatorii nu au acces în tribune. Pentru partidele cu Belarus (seniori) și Danemarca (U21) FRF a apelat din nou la „Ilie Oană”. Astfel, formația ploieșteană, pentru a nu-și amânat meciul cu moldovenii, văzută în situația de a nu-și putea folosi arena proprie, s-a decis să se mute la Mogoșoaia pentru această partidă.
Etapa a 12-a a Ligii 2 începe la 13 noiembrie, însă meciul dintre Petrolul și Aerostar, a fost pus să se desfășoare tocmai la 16 noiembrie, luni, de la ora 19:30.
„Partida dintre FC Petrolul Ploiești și Aerostar Bacău, contând pentru etapa a 12-a a Ligii 2, se va disputa luni, 16 noiembrie, de la ora 19.30, pe terenul din incinta Centrului de Fotbal FRF de la Mogoșoaia. Inițial, ținându-se cont de faptul că, în zilele de 11 și 17 noiembrie, pe stadionul „Ilie Oană” vor avea loc întâlnirile internaționale România – Belarus (echipe de seniori) și România – Danemarca (U21), jocul dintre Petrolul și Aerostar era programat să se desfășorare miercuri, 18 noiembrie.
Cum, însă, finalul de an va fi unul extrem de aglomerat, dar și pentru a fi evitată, pe de altă parte, o noua pauză lungă între două jocuri oficiale, clubul nostru a solicitat mutarea datei de disputare a întâlnirii, găsindu-se, strict pentru această confruntare, varianta Mogoșoaia.
Pe lângă meciul cu Aerostar, până la finalul anului petroliștii mai au de jucat cu ASU Poli Timișoara (21/22noiembrie, deplasare), Gloria Buzău (25 noiembrie, acasă), Ceahlăul Piatra Neamț (28 noiembrie, deplasare, Cupa României) și Unirea Slobozia (05/06 decembrie, deplasare)”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.
 

Recomandările redacției