Pentru a evita neplăcerile sezonului rece în ceea ce privește circulația auto, IPJ Arad vine cu o serie de recomandări pentru șoferii arădeni. Astfel, în condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Inspectoratul de Poliție Județean Arad recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor și bicicliștilor, să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie:

– Circulați cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere!

– Păstrați o distanță mai mare față de vehiculul din față!

– Utilizați cu precădere frâna de motor!

– Adoptați o manieră preventivă de condus!

– Respectați indicațiile polițiștilor rutieri!

– Echipați-vă autoturismele cu anvelope de iarnă!

Anvelopele de iarnă sunt destinate nu doar temperaturilor scăzute, ci și zonelor de drum de vale, deal, poduri, precum și în curbe, aceste zone fiind predispuse la îngheț și la formarea de polei. Echipați autovehiculul cu anvelope corespunzătoare anotimpului rece, deoarece în condițiile unui carosabil umed (acoperit cu zăpadă, gheață, polei sau mâzgă), distanța totală de frânare se mărește considerabil, până aproape de dublare.

Codul Rutier prevede faptul că anvelopele de iarnă sunt obligatorii oricând se circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de data din calendar.

Aspecte legislative referitoare la dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă: Prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011 a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introducându-se obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă, care au fost definite la art. 6, punctul 6^1, astfel: „anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992, privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora.

Conform Directivei menționate, precum şi a Regulamentelor nr. 30 şi nr. 54 CEE-ONU, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”. O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la art. 102, alin(1), pct. 28, sancționarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, nefăcându-se referire la o anumită perioadă a anului. Amenda pentru fapta menționată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare, reamintesc cei de la IPJ Arad.

Recomandările redacției