Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției naționale.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a descins în 4 aprilie 2023 la sediul Inspectoratului General al Poliției Române pentru a face percheziții. Este vorba de achizițiile pe care Inspectoratul le-a făcut în perioada pandemiei de Covid-19. Informația a circulat întâi pe surse, iar apoi a fost confirmată de un comunicat al DNA.

În cursul zilei de 04 aprilie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în două locații situate în municipiul București, din care una reprezintă sediul unei instituții publice.

Chiar dacă în comunicat nu a fost confirmat despre ce echipamente ale poliției e vorba, surse judiciare au declarat pentru Libertatea că elementele centrale sunt bastoane și căști de protecție. Amintim că achizițiile care ar putea face obiectul unui dosar de corupție au avut loc în timp ce Marcel Vela era Ministru al Afacerilor Interne. Nu este prima dată când o serie de achiziții publice atrag atenția autorităților anticorupție.

Recomandările redacției