actiuniTimp de trei zile, poliţiştii arădeni şi  maghiari efectuează acţiuni comune pe linie de circulaţie. Acţiunile au început ieri şi au ca scop întărirea cooperării româno-maghiare atât în domeniul prevenirii şi accidentelor rutiere precum şi identificarea şi continuarea bunelor practici, dezvoltarea de proiecte comune şi întărirea relaţiilor dintre poliţiile celor două ţări. În aceste acţiuni, poliţiştii rutieri din Arad şi cei din judeţul Bekes din Ungaria  acţionează  în comun pe DN7,  pe tronsonul Pecica – Turnu – Semlac.
Concomitent,  au loc şi acţiuni „în oglindă” la care participă poliţiştii arădeni şi omologii lor din judeţul Cson­grad, poliţiştii români acţionând în judeţul Arad pe DN79  în zona Vărşand, iar poliţiştii maghiari de partea cealaltă a frontierei, la intrarea în Ungaria.
Acţiunile comune  ale poliţiştilor arădeni şi maghiari au devenit deja o tradiţie, iar rezultatele preventive şi reacţiile pozitive ale societăţii faţă de acest gen de acţiuni au determinat continuarea acestora, atât  de către structurile de poliţie rutieră şi cât şi de cele ordine publică, de o parte şi alta a frontierei.

Recomandările redacției