Echipa formată din 40 de pompieri români, membri ai modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, se află de zece zile în Grecia, în localitatea Nea Makri, regiunea Attica, la aproximativ 25 km nord-est de Atena.

Ziua de 10 august a început cu ședința operativă zilnică, urmată de briefingul de coordonare cu ofițerii de legătură greci. Pompierii au participat la o sesiune teoretică dedicată planului operațional și fluxului de comunicare între autoritățile locale și echipa română.

Dislocați în zona Parcului Național Schinias, aceștia au efectuat exerciții practice de stingere a incendiilor de vegetație și au monitorizat atent terenul până la ora 19:00, fiind pregătiți să intervină în orice moment.

Pentru ziua de 11 august, autoritățile elene au anunțat un nivel foarte ridicat de risc de incendii, motiv pentru care modulul românesc va fi amplasat în puncte strategice, asigurând un răspuns rapid pentru protejarea zonelor locuite și limitarea extinderii focarelor.

Misiunea face parte din programul de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), derulat între 1 august și 15 septembrie. Finanțată de Uniunea Europeană, inițiativa reunește echipe din România, Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria, având ca scop sprijinirea Greciei în prevenirea și combaterea incendiilor de pădure.

Recomandările redacției