Astăzi, 16 iulie 2026, cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, colegul nostru, soldat Truță Orlando, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, a fost distins cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, una dintre cele mai înalte distincții.

Distincția i-a fost conferită pentru intervenția din timpul concediului petrecut în Spania, unde a intervenit prompt pentru salvarea unui tânăr căzut în mare, într-o zonă stâncoasă și greu accesibilă. Observând că victima nu mai ieșea la suprafață, a intrat imediat în apă, a extras-o și a coordonat primele măsuri de salvare până la sosirea echipajelor medicale. Conștient de riscul unei leziuni la nivelul coloanei cervicale, a împiedicat efectuarea unor manevre care i-ar fi putut agrava starea, i-a monitorizat permanent funcțiile vitale și a menținut contactul verbal cu aceasta, contribuind decisiv la stabilizarea victimei până la evacuarea cu elicopterul.

“Felicitări, Orlando! Îți mulțumim pentru profesionalismul, curajul și devotamentul de care ai dat dovadă!

Emblema de Onoare acordată astăzi colegului nostru se alătură celorlalte distincții primite în acest an de pompierii militari arădeni. În luna iunie, colegii noștri, sld. Moldovan Cristian, sld. Onuțan Răzvan și sld. Caia Lucian au fost recompensați de Ministerul Afacerilor Interne cu Diplome de Merit pentru intervențiile desfășurate în timpul liber.

Aceste recunoașteri confirmă încă o dată profesionalismul, curajul și devotamentul care îi caracterizează pe pompierii militari arădeni”, susțin cei de la ISU Arad.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției