Rapidul s-a reunit astăzi înaintea noului sezon de Superligă, sub comanda nord-irlandezului Neil Lennon, tehnician care l-a înlocuit pe interimarul Bogdan Lobonț. La reunire au fost prezenți și cei trei jucători care au revenit la formația giuleșteană după ce au fost împrumutați la UTA în a doua jumătate a sezonului trecut: Rareș Pop, Claudiu Micovschi și Cătălin Vulturar.

„Sezonul trecut s-a încheiat. Sunt onorat să fiu antrenorul vostru, este o mare onoare pentru mine. Sunt nerăbdător să lucrez cu voi. Ținta noastră este să câștigăm campionatul, va fi greu, va trebui să muncim mult. E nevoie de multă disciplină, sacrificiu, dedicare și talent. Talent aveți, trebuie să lucrăm la celelalte capitole” au fost cuvintele lui Lennon în fața fotbaliștilor Rapidului.

Cei trei jucători se vor pregăti sub comanda tehnicianului britanic în următoarele două săptămâni, iar în cazul în care acesta nu va dori să îi păstreze în lot, există o șansă importantă ca ei să revină la Arad, din nou sub formă de împrumut. Spre finalul stagiunii precedente, Mircea Rednic și-a exprimat în repetate rânduri dorința ca fotbaliștii să evolueze din nou pentru UTA, însă decizia finală îi va aparține lui Neil Lennon.

Pop a fost achiziționat de rapidiști chiar de la UTA, cu 700.000 de euro, iar Vulturar a fost cumpărat de la Lecce, în schimbul sumei de 400.000 de euro. Micovschi a ajuns la Rapid după mai mulți ani petrecuți în ligile inferioare din Italia, iar giuleștenii l-au împrumutat la Arad, unde a fost golgheterul echipei în sezonul precedent.

FOTO: captură FC Rapid 1923

Lasă un răspuns

Recomandările redacției