Popescu: „Dacă nu jucam în zece, puteam să-i și batem pe craioveni”

0
187

popecraJocul „Bătrânei Doamne” a suferit mult la Satu Mare în absența lui Ovidiu Popescu. Cel mai constant utist al toamnei a fost suspendat cu ocazia primei partide oficiale a anului, iar de la revenirea sa pe gazon echipa merge ceva mai bine în special pe faza ofensivă. Și în întâlnirea cu CS U Craiova, mij­locașul de 20 de ani a fost la origi­nea multor faze periculoase la poarta oltenilor. „Păcat că am luat gol pe greșeala noastră, dar și acel cartonaș roșu atât de repede. Altfel, eu zic că puteam să-i și batem pe craioveni. S-a văzut că am avut prospețime în joc, ne-am creat și ocazii, dar omul în minus a contat până la urmă”, consideră fotbalistul.
După eliminarea lui Neagu și scoaterea lui Zaluschi din linia mediană,  Popescu și Lazea au alergat dublu, dar asta nu l-a incomodat pe fostul jucător al Jimboliei: „Mă simt bine din punct de vedere fizic și psihic, cred că mi-aș putea ajuta și mai mult echipa pe ambele faze ale jocului. Dar, până la urmă, e important să ne unim cu toții forțele pentru a ne îndeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare. Pentru asta, nu mai avem nevoie să pierdem puncte pe drum, mai ales în compania echipelor cu care e vom reîntâlni în play-out”.
În fine, Ovidiu Popescu nu ascunde faptul că ar dori să facă pasul spre o echipă mai bine cotată. „Personal, mi-aș dori să joc cât mai multe minute în această primăvară, un fotbalist tânăr ca mine are mare nevoie de jocuri în picioare. De la vară vom vedea fiecare ce avem de făcut, dacă vor exista oferte pentru mine… Astăzi, nu știu să fie și nici nu mă interesează. Știu doar că trebuie să-mi fac treaba pe teren cât mai bine, să răspund cerințelor antrenorului la antrenamente și meciuri oficiale”, a adăugat talentatul „textilist”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.