Post„Iisus, plin de Duhul Sfânt, a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile ispitit fiind de diavolul. Și în acele zile El n-a mâncat nimic; și când ele s-au încheiat, El a flamânzit” (Luca 4, 1-2); „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Deut. 8, 3); „Iar El le-a zis: Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieși decât numai prin rugăciune și prin post” (Marcu 9, 29)
Luând aminte la cuvintele Sfintei Scripturi care accentuează mai ales impe­rativul curățirii de păcate și de toată răutatea – îndemn atât de prezent în învăță­- tura mesianică a Mântuitorului Iisus Hristos, încât este practic inseparabil de aceasta – vom descoperi că „a crede” cuvintelor Lui Dumnezeu înseamnă „a trăi în lumina po­runcilor Lui” – ceea ce implică o stare permanentă de jertfelnicie, adică o lucrare de neîncetată jertfire de sine. Este evident faptul că nu se poate obține nimic rodnic în plan spiritual, la nivel sufletesc, fără implicarea harului Duhului Sfânt prin chemarea permanentă a Fiului Lui Dumnezeu (Logosul Întrupat) cu rugăciunea făcută în Numele Lui (cunoscută cel mai adesea sub denumirea de „rugăciunea lui Iisus“).
Toți Sfinții Părinți care au scris despre tainele și feluritele aspecte ale vieții duhovnicești (scrieri adunate în colecția numită „Filocalia”) au reliefat cu precădere rolul și importanța nevoinței postului în lucrarea ascetică a rugăciunii. Astfel, fiecare scriitor duhovnicesc în parte a reusit să evidențieze mereu alte fațete ale aces­tei nevoințe remarcabile prin dinamismul ei interior. De pildă, una dintre problemele cele mai pregnante a fost aceea legată de măsura postului, din pricina faptului că postirea exagerată, împinsă la limitele firii omenești, nu numai că nu ajută, ba chiar primejduiește echilibrul și integritatea stării de sănătate fizică și psihică a persoanei umane. Altfel spus, în loc să-l apropie, îl desparte pe om de Dumnezeu. Așa se face ca nu puține au fost cazurile de nevoitori care, lipsiți de discernământ, de dreapta socoteală și de măsura cuvenită în înfrânarea la care s-au supus, au ajuns (prin propria lor voință) la epuizarea prin înfometare și însetare – ba uneori chiar și la moartea fizică (cu putință de socotit ca sinucidere). De aceea, marii dascăli ai lumii si Părinți ai Bisericii, care sunt scriitorii filocalici, au afirmat limpede: postul este arma de smerire a trupului năravaș și stavilă a patimilor și a poftelor. și astfel, având în vedere cele trei lupte de căpatâi ale ostașului duhovnicesc (cu trupul, cu lumea și cu diavolul), ne-au învățat că trebuie să căutăm să purtăm fiecare dintre aceste lupte cu arma cea mai potrivită. Spre exemplu, arma cea mai bună în lupta cu lumea este însingurarea ori fuga de lume, prin ferirea de obiceiurile murdare și de faptele rele ale lumii, adică prin „pază” și „atenție” neslabită în toate împrejurarile prielnice prilejurilor de păcătuire (ceea ce s-ar numi în limbaj cotidian „anturajul”): „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăște lumea” (Ioan 15, 19). Iată, așadar, o formă a voinței de a nu gândi „de-a gata”, de a nu merge „la grămadă“, de a nu urma spiritului de turmă sau gândirii „în bloc”, ci de a te distinge – dar nu ca lider sau ca factor de opinie, ci ca persoană. Identitatea personală nu ține de lume, ține de om, iar cultivarea caracterului personal ține de voința, de educație și de străduința fiecăruia. Iisus a trăit în sânul poporului iudeu, neamul care a fost iubit și ales de Dumnezeu pentru a împlini Legea-cea-Nouă. și totusi, singur Iisus a fost deopotrivă și Păstrătorul Legii la modul just, dar și Împli­nitorul Legii la modul sacru, desăvârșind-o, precum reiese din Sfintele Scripturi: „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau profeții; n-am venit să stric, ci să plinesc” (Matei 5,17). Și „nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 5, 30). Iată un fapt remarcabil prin care s-a demonstrat că lupta cu lumea poate fi dusă și câștigată numai în Dumnezeu (în Lege) și cu Dumnezeu (sub Lege): „Părinte, preamă­rește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preamărească pe Tine!” (Ioan 17, 1).
Postind vreme de patruzeci de zile și patruzeci de nopti, iar la urmă flamânzind, Cuvântul-Iisus a înfruntat categoric și biruitor în pustiul Carantaniei subtirimea celor trei mari ispitiri ale răului asupra umanității, care sunt și sâmburele relelor ce bântuiesc astăzi lumea zisă civilizată, de-a lungul și de-a latul ei. Problema postului se leagă de prima dintre acestea
Îndemnul prefacerii pietrelor în pâini se referă tocmai la lăcomia lipsită de măsura; în aceasta consta, de fapt, esența postului: nu câta mâncare manânci sau ce fel de mâncare manânci – ci cu ce scop o manânci, care este motivul pentru care smerești trupul și-i tai poftele prin post. Oare legumele și pesmeții n-ar putea aduce și ele sufletului pofte nesăbuițe? Sau să-l stârnească la fapte necreștinesti ori la plăceri neînfrânate? Cea dintâi pâine pe care o mâncăm este hrana biologică, cea care hrănește, crește și întreține existenta materială a trupului; o realitate căreia Sfântul Apostol Pavel i-a arătat scopul moral și valoarea socială: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu manânce” (II Tes. 3, 10). Oare nu acest lucru l-a făcut de fapt Iisus Însuși atunci când a respins pâinea nemuncită, câștigul necinstit – tocmai pentru că de aici începe corupția umană în societate? Spus-a Dumnezeu: „Întru sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea!” (Fac. 3, 19). Atunci nu cumva cerșetorul prefăcut și necinstit este cel dintâi consumator de pâine osândită? Milos­- tenia este pentru omul bolnav, batrân, neputincios, neajutorat, sărăcit în ciuda muncii istovitoare pentru că hrana nu-i ajunge – dar nicidecum pentru omul certat cu învățăturile Sfintei Scripturi, care cugeta că legea creștină încurajeaza pâinea Carantaniei, pâinea nemuncită, pe care Însuși Iisus a respins-o atunci când a zis: „Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
(VA URMA)
Ciprian Tripa

Recomandările redacției