inundatiiZeci de gospodării din Sebiş au fost inundate, sâmbătă după-amiaza, în urma unei ploi torenţiale. De asemenea, culturile agricole au avut serios de suferit din cauza grindinei, care a avut mărimea unui ou de porumbel. Mai multe străzi din oraş au fost inundate la câteva minute după începerea ploii, cea mai afectată zonă fiind Cartierul Satu Nou. „Acum, situaţia este sub control. S-a acţionat cu cei de la grupul de voluntari ai oraşului, cu cei de la Apărarea Civilă, cu pompierii. Într-o perioadă scurtă de timp a căzut un volum mare de apă şi grindină. A ploat timp de cinci ore, dar două ore a plouat tare de tot, iar grindină a căzut timp de jumătate de oră. În timpul celor două ore cât timp a plouat foarte tare au fost inundate aproximativ opt străzi din oraş. La unii localnici, care aveau casele mai jos, le-a intrat apa şi în case. Grindina, de mărimea unui ou de porumbel, a distrus roşii, fructe… Dacă nu era grindina, ne-am fi bucurat că a plouat, că era mare nevoie de apă în sol”, a declarat Gheor­ghe Feieş, primarul oraşului Sebiş.
Lemne luate de apă
De altfel, bătrânii din oraş povestesc că nu au mai văzut până acum grindină de mărimea unui ou de porumbel. „Bunica mea are 85 de ani şi mi-a spus că nu a mai văzut niciodată aşa ceva. A plouat atât de tare încât mi-a mutat lemnele de la stradă. Aveam nişte grămezi mari de lemne, e adevărat, tăiate şi le-am găsit la vecinul”, poves­teşte un localnic.
George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă susţine că pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din trei anexe şi două societăţi comerciale. „În afară de Sebiş, nu am avut alte intervenţii în zonă. Am acţionat pentru a scoate apa din trei anexe gospodăreşti şi două societăţi comerciale. Am intervenit şi pentru îndepărtarea unor arbori căzuţi pe carosabil. De asemenea, trebuie spus că au fost inundate cam 30 de curţi şi grădini”, a declarat căpitanul George Pleşca.
Mai trebuie spus că din cauza furtunii, un tren Regio, care circula pe ruta Arad-Târgu Jiu, a fost blocat, sâmbătă seara, în Stația CFR Vărădia de Mureş. Motivul? O cădere de tensiune la firul de contact.
Ploaia de la sfârşitul săptămânii trecute vine după o perioadă extrem de secetoasă, care a afectat serios culturile agricole din judeţ. În multe localităţi, sătenii au fost nevoiţi chiar să mărească capacitatea izvoarelor nesecate de pe păşuni, transformându-le în heleşteie, pentru a-şi putea adăpa animalele.

Recomandările redacției