Preşedintele Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat, pentru agenția na­țională de presă, că anul 2020 a fost un an în care atât sportivii, antrenorii şi ceilalţi oficiali au fost nevoiți să se adapteze în condiţiile pandemiei de coronavirus.
„Pentru volei a fost un an atipic, la fel ca pentru toate disciplinele. În sensul în care în martie am oprit campionatele interne din cauza pandemiei şi am aşteptat până în octombrie să începem noul sezon sub formă de turnee, aşa cum prevăd regulamentele Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Sănătăţii. Activitatea a început fără probleme, chiar dacă au existat şi infectări cu coronavirus. Dar am încercat să protejăm sportivii organizând aceste turnee la care participă nu mai mult de trei echipe. A fost un an deloc fericit pentru că au fost şi sunt încă multe necunoscute. Pentru că pandemia ne-a tras în jos, pe noi şi toate celelalte discipline. Deci lucrul ăsta nu a generat în niciun caz o dezvoltare a voleiului. 2020 a fost un an de sacrificiu în care am încercat să ne obişnuim cu acest virus. Aşa că este un minus nu doar pentru volei, ci pentru întreg sportul românesc“, a afirmat Cojocaru, conform sursei citate.
Adin Cojocaru care nu se afla în funcţie în primăvară, nu este sigur că decizia de a declara campioanele la masculin şi feminin în 18 martie, în momentul întreruperii competiţiilor ca urmare a pandemiei, a fost una potrivită.
„Nu a fost neapărat o greşeală decizia de a îngheţa campionatele feminine şi masculine. Avem toţi maturitatea să constatăm că de atunci, din martie şi până acum, nu s-a mai putut juca. Deci lucrurile au fost corecte. La vremea respectivă a fost însă alta discuţia, adică la momentul respectiv nu ştiam dacă e corect sau nu să declari campioane naţionale echipe care nu au parcurs tot calendarul competiţional… adică mulţi au spus să aşteptăm să vedem ce se întâmplă şi la nivel internaţional. Noi am oprit la sfârşitul turului campionatele, deci au fost număr egal de partide, doar că nu a fost parcurs tot. Şi atunci asta a fost problema. Deci nu ştiu dacă desemnarea campioanelor (n.r. – Arcada Galaţi la masculin şi CSM Volei Alba Blaj la feminin) era utilă în condiţiile astea. Atunci unii au fost pro, alţii împotrivă. Nici acum nu ştiu sigur cum era mai bine. Cele de pe primele locuri mergeau oricum în cupele europene, doar că nu le denumeai campioane. Dar, asta e, am văzut şi afară, unele ţări au desemnat campioanele, altele nu. Adevărul e undeva pe la mijloc“, a precizat oficialul FRV.
Acesta a explicat una dintre cele mai mari probleme ale voleiului românesc și anume faptul că juniorii legitimaţi la cluburile şcolare nu se pot antrena nici în momentul de faţă.
„Ceea ce e mai puţin plăcut în această pandemie este faptul că la nivelul juniorilor nu am putut face absolut nimic. Am făcut şi o întâmpinare către Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru ca aceşti copii de la cluburile şcolare să facă totuşi pregătire. Pentru că un an pierdut în activitatea sportivă contează enorm de mult. E ceva cel puţin ciudat, pentru că juniorii de la cluburile private reuşesc să facă pregătire, care tot elevi sunt şi ei, iar cei care sunt legitimaţi la cluburi şcolare, tot elevi şi ei, nu pot intra în sălile de sport… Înţeleg că este un ordin al ministrului către directori, directorii se tem şi ei… deci e un lucru neplăcut. Pentru că e păcat de aceşti copii. Acesta e marele minus al acestei pandemii pentru noi“ a explicat preşedintele, conform agenției naționale de presă.
În condiţiile unui an cu majoritatea competiţii anulate, voleiul românesc a obținut cel mai bun rezultat la Campionatul European Under-1, unde echipa naţională feminină a obținut locul 5.
„Ca rezultate, la începutul lunii octombrie am avut Campionatul European Under-17 la feminin din Muntenegru unde România a ocupat locul 5. Ceea ce ne-a deschis două direcţii, adică acest lot este calificat astfel la Campionatul Mondial U18 şi în acelaşi timp la FOTE. La nivel de club nu am avut rezultate importante în primăvară, dar în actualul sezon, Alba Blaj a ajuns în semifinalele Cupei Challenge la feminin, care se vor desfăşura anul viitor. Iar la masculin, Arcada Galaţi este în optimile de finală unde va întâlni o formaţie olandeză (n.r. – Amysoft Lycurgus Groningen) pe 16 decembrie. Fiecare încearcă să obţină nişte locuri fruntaşe în cupele europene“, a precizat el.
Președintele FRV a câştigat alegerile din 30 septembrie, iar acesta a explicat că fostul preşedinte, Gheorghe Vişan, blochează activitatea federaţiei prin câteva cluburi apropiate care au contestat în instanţă noua conducere.
„Federaţia am găsit-o normală după alegeri, nu au fost probleme majore, însă urmează să fac un audit, că aşa e normal. Dar nu cred să fie probleme de ordin financiar. Din păcate altele sunt problemele, în sensul în care există acea îndârjire a domnului Vişan (n.r. – fostul preşedinte Gheorghe Vişan)… Iar după ce am depăşit momentul alegerilor urmează punctul doi, adică să mergem către instanţă pentru a fi aprobată noua conducere, iar apoi înregistrată în Registrul Fundaţiilor şi Asociaţiilor. Însă pe acest traseu, domnul Vişan a găsit de cuviinţă să pună nişte prieteni de la cluburi private să depună contestaţii. Acele cluburi au contestat în instanţă noua conducere, dar noi am depăşit momentul, mai exact eu, preşedintele, şi vicepreşedinţii am fost validaţi şi putem fi înregistraţi. Dar aşteptăm rezultatul în privinţa Consiliului Director, mai exact cu membrii Consiliului Director“, a spus Cojocaru.
„O persoană conduce o federaţie 16 ani şi în loc să accepte votul de la alegeri, continuă să afirme că are susţinerea membrilor afiliaţi. Când noi toţi am constatat că susţinerea a fost de doar 42 de voturi. Iar acum tot pune beţe în roate în loc să lase federaţia să continue să activeze. Putea să îşi ofere experienţa sa, să vină să spună că poate să ajute pentru că a fost 16 ani aici. Dar nu. Aşa că acum nu avem un Consiliu Director valid ca să putem lua deciziile corecte. Deci federaţia funcţionează la limita de avarie în momentul de faţă la nivel de decizii spun. Dar suntem optimişti şi mergem înainte. Sperăm că şi alte persoane vor înţelege că în viaţă lucrurile se schimbă, vin alţi oameni, nu suntem nemuritori pe o funcţie“, a adăugat el.
În 2020, obiectivele FRV sunt legate în principal de echipa naţională feminină care va participa la Campionatul European, găzduit de România şi alte trei ţări, Serbia, Croaţia şi Bulgaria.
„Calificările la Campionatul European masculin vor avea în luna mai, iar fetele sunt deja calificate pentru că turneul final este găzduit şi de România, la Cluj-Napoca. Obiectivul la băieţi este clar, calificarea. În timp ce la fete este ieşirea din faza grupelor, şi, poate, depăşirea optimilor de finală. Pentru că dacă am atinge faza sferturilor la Europene ar fi un bonus pentru noi toţi. La echipa naţională ne bucurăm că avem nişte fete cu o anumită vârstă, adică sunt tinere. Şi sunt sportive care au început să joace la echipele lor din străinătate, vorbim de Adelina Ungureanu, vorbim de Alexia Căruţaşu, vorbim de Ariana Pîrv şi aşa mai departe… Deci sunt sportive tinere care au un real talent. Ceea ce ne dă posibilitatea să spune că se poate face ceva la Campionatul European şi că putem accede în sferturile de finală. Să fie surpriza acestui European“, a menţionat Cojocaru.
„Juniorii nu au decât Balcaniada. Naţionala feminină Under-16 şi cea masculină Under-17 au calificări pentru Campionatul European. Acestea sunt cele mai tinere loturi naţionale, ca să le spunem aşa. Aşa că e prima lor ieşire la nivel internaţional şi sperăm să reuşească. Noi dorim să construim, iar aceşti tineri să progreseze şi să putem proiecta şi viitorul. Sportivul trebuie să fie tot timpul optimist“, a mai spus preşedintele FRV. 

Recomandările redacției