Prima zi de Bacalaureat le-a adus speranţe candidaţilor din municipiu

0
448

bacEvaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care constituie prima probă a examenului de Bacalaureat, a aprins speranţa în sufletul candidaţilor arădeni, care speră ca toate probele să fie la fel. Ziua de ieri a decurs perfect pentru majoritatea candidaţilor, care s-au arătat mulţumiţi de nivelul de dificultate al subiectelor. „Nu a fost înregistrată nici o tentativă de fraudare a examenului. Este adevărat însă că vorbim despre o probă orală, în care nu prea s-au întâlnit asemenea practici, decât foarte rar. Nu am primit nici o înştiinţare legată de vreun eveniment nefericit, prima probă a examenului de Bacalaureat desfăşurându-se în cele mai bune condiţii“, ne-a asigurat profesoara Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inpectoratului Şcolar Judeţean Arad.
Proba a început la ora 09.00, iar examenul se desfăşoară cu camere de supraveghere. „Am avut emoţii, însă cred că este ceva cât se poate de normal. M-am pregătit însă intens pentru acest examen şi nu îmi este teamă de nici o probă. Sper însă ca toate probele să fie la fel de uşoare precum cea de astăzi“, ne-a spus Alexandru Stana, de la Colegiul Economic. La acest colegiu vor susţine Bacalaureatul peste 340 de tineri, din 12 clase, aici fiind incluşi şi absolvenţii de la „Spiru Haret“.
„De prima probă am trecut cu bine şi chiar am un sentiment de bucurie. Sunt încrezătoare, deşi am ceva emoţii pentru proba scrisă la matematică. În continuare, vreau să urmez Farmacia, aici, la Arad“, susţine Anda Tărniceriu, de la acelaşi şcoală.
La fel de mulţumiţi de modul în care a decurs prima probă a examenului au fost şi elevii de la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta. „Am obţinut punctajul maxim la această primă probă şi chiar dacă ştiu că va fi mai greu, sper să o ţin tot aşa până la sfârşit. Mai departe, vreau să ur­mez Ingineria, la Arad“, mărturiseşte Răzvan Suciu, un alt elev cu care am stat de vorbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.