UAV

După cum vă informam în numerele trecute ale ziarului nostru, Universitatea Aurel Vlaicu este implicată într-un proiect POSDRU 2007-2013, Axa prioritară numărul 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”. Este vorba despre proiectul „Studentul consiliat – excelent viitor angajat”, prin intermediul căruia au fost consiliaţi până în momentul de faţă 800 de studenţi din cei 1.020, care constituie grupul ţintă al UAV. „Săptămâna trecută a avut loc a patra selecţie a studenţilor pentru stagiul de practică intensivă internaţională. Se poate observa faptul că interesul studenţilor pentru participarea la acest stagiu  a crescut, iar aceştia sunt din ce în ce mai bine pregătiţi. Condiţia pentru a câştiga este obţinerea unui punctaj de minim 90 de puncte. Astfel, la concurs au participat 13 studenţi consiliaţi dintre care au fost selectaţi cei mai buni cinci, care vor pleca la partenerul italian INFOR. De precizat este faptul că, pe lângă cei cinci studenţi câştigători, au mai obţinut un punctaj de peste 90 de puncte un număr de patru studenţi care, conform Metodologiei privind stagiul de practică intensivă internaţională participă la ultimul stagiu de practică intensivă internaţională”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directorul Şcolii Doctorale a UAV. De menţionat că fiecare student selectat să plece timp de opt zile la practică în Italia va primi o subvenţie de 900 lei, pe lângă asigurarea cazării, mesei şi a transportului pe perioada desfăşurării stagiului. „Proiectul «Studentul consiliat-excelent viitor angajat» a avut un succes extraordinar în rândul studenţilor. La interviul care a stabilit studenţii ce urmează să plece în Italia a luat parte şi un angajator, care a avut un cuvânt greu de spus. În continuare, luna aceasta va avea loc concursul pentru «Cel mai bun plan de dezvoltare al carierei» ediţia a IV-a. Dintre studenţii înscrişi vor fi selectaţi cei mai buni opt, care vor câştiga câte un premiu de 2000 de lei.  Pentru calificarea în etapa finală, aceştia trebuie să obţină un punctaj de minim 75 de puncte. Ultima etapă constă într-o simulare a unui interviu cu un angajator. Unii dintre studenţi se află la prima întâlnire cu un angajator şi astfel au  oportunitatea de a afla ce aşteptări are un angajator de la un potenţial angajat”, a ţinut să precizeze prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.

Recomandările redacției