PRAGA

Într-o atmosferă de eleganță, luni seara a avut loc, în sala Martinu a Academiei de Muzică din Praga, concertul susținut de Filarmonica de Stat Arad dedicat aniversării a 95 de ani de relații diplomatice între România și Republica Cehă. Seria de evenimente dedicate acestei aniverăsări a fost organizată de Institutul Cultural Român Praga,  în parteneriat cu Ambasada României la Praga, gazda serii de 25 mai fiind Excelența Sa, Daniela Gîtman, Ambasador al României în Republica Cehă.

Evenimentele au debutat cu o masă rotundă, organizată la sediul Ministerului de Externe al Republicii Cehe, unde personalităţi din domeniul de  referinţă au susținut  alocuţiuni pe  tema relaţiilor  româno-cehe: Daniela Gîtman, Jiři Šitler, fost Ambasador al Republicii Cehe la Bucureşti; Octavia-Luciana Madge, de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere; Jiři Felix, președintele Asociației de prietenie Cehia-România; Miroslav Tejchman, istoric de la Universitatea Carolină din Praga; Dušan Kováč, istoric de la Institutul de istorie din Bratislava, Slovacia; Dedulea Nicolae, președintele Asociației Românilor din Republica Cehă.

Invitaților speciali din seara de 25 mai – în majoritate membri ai corpului diplomatic din capitala Republicii Cehia le-a fost oferit, sub bagheta maestrului italian Roberto Salvalaio, un program  muzical care a electrizat asistența, iar momentul solistic susținut de Cosmin Puican la contrabas a ridicat sala în picioare. Minunata Sală Martinu a fost înnobilată de acorduri muzicale semnate Jenkins, Dragonetti, Porumbescu, Dvorak, Vivaldi, Dimitrescu, muzicienii români fiind aplaudați frenetic la finele concertului.

Recomandările redacției