margiCoincidență sau nu, Radu Mărginean ratează pentru a doua oară consecutiv vizita Gloriei Bistrița în Calea Aurel Vlaicu. Ca și acum doi ani, când îmbrăca tricoul transilvănenilor, experimentatul mijlocaș este suspendat, dar va urmări din tribună disputa dintre fosta și actuala sa echipă.
Se știe prea bine că arădeanul a așteptat până la mijlocul lunii iulie o ofertă concretă de reînnoire a înțelegerii cu „Bătrâna Doamnă”, însă, cum aceasta nu a mai venit, a dat curs altei propuneri.
„În vara lui 2012 când am revenit la UTA, spuneam că nu-mi mai doresc să plec de la Arad, că aș vrea să-mi închei cariera de fotbalist acasă. Dar, din păcate, nu s-a putut asta, plecarea mea la un alt club a fost – practic – forțată. Era obligatoriu să-mi fac meseria în altă parte, așa că am cântărit mult cele oferte două primite. Dintre Târgu Mureș și Bistrița, am ales varianta a doua și mă bucur pentru asta. Chiar dacă nu mai avem neapărat valori individuale ca acum două sezoane, parcă suntem mai uniți și ne bazăm mult pe muncă”, a precizat „Mărgi”.
Fostul căpitan al „alb-roșiilor” recunoaște că-l încearcă un sentiment de tris­tețe când privește clasamentul seriei de Vest al ligii secunde, dar, totoodată, se aștepta la asta. „La UTA merge perfect proverbul ce semeni aia culegi. Era logic ca o echipă fără pregătire, adunată în două-trei săptămâni să nu aibă cele mai bune rezultate. Echipa e ca o mașină fără benzină și știu ce vorbesc fiindcă în iarnă am trecut printr-o situație asemănătoare. Ne-am reunit cu chiu cu vai, am făcut un cantonament de patru zile în Ungaria mai mult pentru a ne cunoaște și apoi am jucat pe puncte. Am câștigat niște meciuri pe calitățile unor jucători, dar pe termen lung s-a simțit lipsa unei pregătiri bune de iarnă”, a mai explicat  mijlocașul.
Mărginean mai știe și ce ar fi trebuit să facă UTA ca să îi meargă bine, poate la fel de bine ca actuala sa echipă. „Și Bistrița a schimbat mult liniile în această vară, dar a știut exact cum s-o facă. Au adus 70-80 de jucători în probe, în special tineri și i-au oprit pe cei mai buni. Alături de câțiva fotba­liști cu experiență, lucrurile merg bine, iar cheltuielile nu cred că sunt mari. Dar, la Arad nu s-a întâmplat nimic din toate astea, iar cine e vinovat ar trebui să-și asume vina. În orice caz, nu fotbaliștii și antrenorii trebuie arătați primii cu degetul”, consideră Mărginean, care s-a înscris deja la masa credală în dorința de a-și recupera restanțele financiare de la echipa fanion a Aradului.

Recomandările redacției