bihsebChiar dacă din punct de vedere al rezultatelor, Sebișul nu stă prea bine, Adrian Abrudean susține că echipa sa este pe calea cea bună, iar în prima etapă a campionatului își va arăta adevărata față. Naționalul a trebuit să se recunoască învinsă și de FC Bihor, o formație care – până la urmă – va evolua în eșalonul secund, dar care nu traversează cel mai bun moment din punct de vedere organizatoric. Un gol din fază fixă a făcut diferența pe tabelă, în timp ce aspectul jocului a fost per ansamblu echilibrat.
Sebișenii au fost destul de disciplinați tactic în prima parte și nu au lăsat prea multe spații de acțiune adversarilor. Cu toate astea, gazdele au trecut în trei rânduri pe lângă des­chiderea scorului. Raymond Lukacs a ratat două ocazii bune după pasele lui Letan și Nichita, iar Țoca a fost și el imprecis după un corner. Elevii lui Abrudean au legat și ei destul de bine jocul, însă numai până undeva la 30 de metri de poarta orădenilor.
Până la urmă, reduta Sebișului a cedat. Era minutul 62 când Speroni a centrat din corner, iar juniorul Bactăr a înscris cu capul în stânga lui Miron. Din acel moment, și pe fondul mai multor schimbări în garnitura de bază a bihorenilor, Naționalul a preluat inițiativa și a trecut în mai multe rânduri pe lângă egalare. Bier și Lazea au fost periculoși după două lovituri de colț, iar Cosmin Călin l-a întrebuințat serios pe Smaranda la o greșeală personală a lui Mihuț. Ultimul fluier al arbitrului i-a declarat câștigători pe elevii lui Sandu Pelici.
Formații:
FC Bihor: Smaranda – Sg. Bactăr, Fl. Lazăr (34 Sorian, 84 Mune), Ţoca – Letan (84 V. Petricău), C. Străuţ (66 M. Stancu, 82 Cuc), Speroni (70 Haş), A. Achim (70 Mihuţ) – Nichita (34 Zs. Lukacs, 74 M. Vlad), R. Lukacs (70 V. Dobrescu), Cigan (82 Luduşan). Antrenor: Alex Pelici
Naţional Sebiș: Şoltez (46 Miron) – Tătar (56 Raţ), Mardare (67 Moise), Bier, Neacşu –Țîrlea, Lazea, Apostol (46 Tothăzan), Bozian (74 C. Călin) – Roman (46 Susan), Sulea. Antrenor:Adrian Abrudean

Recomandările redacției