În perioada 11-12 august a.c., polițiștii orașului Chișineu-Criș împreună cu cei ai orașului Curtici, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat câte o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.
În cadrul activităților au fost legitimate 139 de persoane și verificate 108 autovehicule. Au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.770 de lei, fiind totodată reținute 2 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
La data de 12 August a.c., a mai fost desfășurată, de polițiștii Serviciului Rutier, o razie la nivelul județului, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave.
În cadul acțiunii au fost aplicate 405 sancțiuni contravenționale, în valoare de 151.380 de lei, din care 174 pentru nerespectarea vitezei regulamentare, 77 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 3 pentru utilizarea telefonului mobil la volan, 13 pentru abateri ale bicicliștilor, iar restul pentru alte abateri.
Valoarea sancțiunilor a fost de 151.380 de lei, fiind totodată reținute 20 de permise de conducere și retrase 10 certificate de înmatriculare.
Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.
Pe strada Ceaikovski acționează o banda de romiii bine puși la punc social. Extrem de malițioși
Dacă ar fi zilnic astfel de razii. Și cu mașini neinscripționate. Doar în acest weekend am fost martor la depășiri la mustață.
Este ok