Reducerile de tarife făcute de Aeroportul Arad intră la vot, dar introducerea de noi zboruri e tot în fază de negociere

0
199

SONY DSCTarifele percepute de Aeroportul Internaţional Arad intră la vot într-o nouă şedinţă a Consiliului Judeţean, de la începutul săptămânii viitoare. Desigur, şi reducerile făcute de aerogară, în scopul încurajării frecvenţei de operare vor fi supuse tot atunci aprobării administra­ţiei. Conducerea aerogării arădene spune însă că nu se schimbă nimic şi că aprobarea tarifelor vizează doar o chestiune de procedură. Potrivit conducerii Aeroportului, în ceea ce priveşte perspectiva introducerii de noi zboruri de pasageri, pe noi destinaţii – totul este încă în fază de negociere.
Nivelul tarifelor Aeroportului Arad va fi supus votului în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, stabilită pentru data de 8 aprilie. Vorbim de tarifele de: ate­rizare, iluminare, staţionare, servicii de pa­sageri, securitate aeroportuară şi tranzit. Tarifele încep de la 0,15 euro pe tonă, în cazul staţionării şi ajung la 1,50 euro pe tonă, pentru iluminare. Tariful unitar de securitate aeroportuară este de 1,15 euro per pasager îmbarcat, iar tariful unitar de tranzit este de un euro, per pasager îmbarcat. Tarifele nu conţin TVA.
Pentru stimularea frecvenţei de ope­rare, aerogara aplică reduceri la tarifele de aterizare. Discounturile se fac în funcţie de numărul de mişcări pe lună. Astfel, între 6 şi 9 zboruri pe lună, reducerea este de 5 la sută şi, raportat la numărul de zboruri, discounturile pot ajunge până la 50 la sută de la 161 de mişcări lunare. Conducerea Aeroportului Internaţional Arad a susţinut că se poartă negocieri şi cu alţi operatori aerieni, în afara companiei Wizz Air, care operează zboruri de pasageri de pe aerogara arădeană. Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad, a spus în câteva rânduri că, de pe aeroportul arădean vor opera în viitorul apropiat și alte curse. S-a vorbit de mai multe ori şi despre posibila introducere a zborurilor pe ruta Arad şi Bruxelles, o destinaţie pentru care există cerere. Cu toate acestea, nu s-a concretizat încă nimic, iar reprezentanţii aerogării arădene spun că negocierile continuă. „În ceea ce priveşte tarifele este o chestiune de procedură şi spun asta deoarece aceste tarife, precum şi reduceri au fost aplicate şi până acum. În privinţa introducerii de noi zboruri pot spune că purtăm negociei cu operatori de zboruri, însă deocamdată nu pot oferi mai multe detalii. În viitorul apropiat sper să pot anunţa introducerea unei noi destinaţii de zbor“, a susţinut Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Internaţional Arad. De menţionat că, aerogara arădeană are nevoie de un teren de la Zona Liberă pentru a se extinde. Conducerea aeroportului a susţinut, luna trecută, că există un proiect pentru construirea pe o parte din Zona Liberă a turnului de control şi a unei remize de pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.