Reflexii și reflecții

0
245

de Simion Todoca

Când ești prost, te bați cu sfinții, în loc să ți-i faci aliați

Știu, expresia „precizez din capul locului” este un clișeu, ceva de genul  „declar pe propria răspundere”. Cu toate acestea, nu am încotro, trebuie să spun de la bun început că mi se pare normal ca regulile impuse tuturor pentru stăvilirea răspândirii coronavirusului să fie respectate inclusiv atunci când este vorba despre procesiuni sau alte manifestări religioase, cum este cazul pelerinajului de ziua Sfintei Parascheva. Biserica Ortodoxă nu a crâcnit, ci a luat toate măsurile necesare pentru ca restricțiile impuse de către guvern să fie respectate, deci nu poate fi acuzată de zădărnicirea luptei împotriva Covid. Problema nu este, însă, la biserică, este la credincioși. Oricât de mult s-ar strădui preoțimea să-i convingă pe aceștia, nu are cum să obțină rezultate mai bune decât guvernul, care are la îndemână mijloace coercitive. Știind acest adevăr, guvernanții au găsit de cuviință să anuleze pur și simplu pelerinajul, să interzică accesul la procesiune. O eroare impardonabilă, demnă de niște șefi de CAP, nicidecum de niște diriguitori ai trebilor unei țări. Trebuia să știe că mulțimea de credincioși va trece la nesupunere civică, considerând că măsurile draconice sunt împotriva credinței strămoșești, singura care îi mai poate scăpa într-un moment în care niciun guvern din lumea asta nu are soluții.

Credincioșii din toată țara care s-au îmbulzit la procesiune speră că Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Parascheva, poate să-i scape inclusiv de Covid, așa că nu au cum să accepte interdicțiile dictate de către guvern. În mintea și sufletul lor, guvernul se împotrivește ultimei șanse de salvare a lor,  devine un dușman al credinței strămoșești. Iată, în timp ce scriu aceste rânduri, urmăresc evenimentele de la fața locului. Un individ care, sunt convins, nu are nici în clin nici în mânecă cu credința și tradițiile, țipă cât îl țin rărunchii: ne-au vândut la străini tradițiile, ne-au vândut până și credința! O țață blondă, suspectă de început de supraponderabilitate, se erijează în lider al credincioșilor, ținând în mâna dreaptă telefonul pornit pe înregistrare în timp ce dă declarații în fața camerelor de luat vederi ale reporterilor, lucru pe care, dealtfel, l-a făcut și ieri. Ca și în cazul individului de care pomeneam mai sus, țața blondă și plinuță este departe de a fi ușă de biserică, din moment ce tot la două propoziții pomenește de Sfânta Paraschiva, care, știe și cel mai umil drept credincios, este Parascheva.

   Manipularea este evidentă, guvernul trebuie pictat ca antichrist și tratat ca atare la apropiatele alegeri parlamentare. În al 12-lea ceas, guvernanții s-au prins de figură, așa că jandarmii au primit ordin să lase pe toată lumea în incinta catedralei, de-a valma, fără nciun fel de regulă. Guvernanții au înțeles, în sfârșit, că și dacă, în urma procesiunii, se va înregistra o creștere spectaculoasă a numărului de infectări, credincioșii nu vor da vina pe ei, ci vor spune că asta a fost voia Domnului. Pe când, dacă jandarmii ar fi intervenit brutal, toți ar fi considerat că diavolul, adică guvernul, i-a împiedicat să apeleze la ajutorul Sfintei Parascheva!  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.