Reportaj de front urban cu nodu-n gât

1
1874

Scriu rândurile de mai jos cu un sentiment acut și acid de om persecutat, de ins căruia i se vrea răul cu tot dinadinsul – și voi explica imediat și de ce: fiindcă am fost trimis, împotriva voinței mele suverane, să colind străzile burgului Arad, cândva Mica Vienă, ca să scriu cât este orașul de frumos și cât de plăcut e să-ți porți pașii prin târg tocindu-ți pingelele fără vreo noimă, ca să-ți delectezi intelectul și sufletul cu frumosul urbei.
Mare lucru n-am făcut: am pus mâna pe-o gioarsă de aparat de chipuit și-am plecat agale pe Corso și pe străzile care se desprind din bulevard – dar nu chiar foarte departe. De văzut am văzut ceea ce știam foarte bine și înainte de a pleca în promenadă – și mi s-a făcut o rușine de mai mare rușinea: la fiecare juma’ de metru se lăfăiau semnele indo­lenței și-ale neputinței, de parcă aș fi fost reporter de front într-un război al tuturor contra nimănui.
Pe bulevardul central, deci chiar în buricul târgului, pe colțul cu strada 1 Decembrie 1918, se află un edificiu impozant, cu un sediu de bancă la parter, edificiu renovat cu câțiva ani în urmă. Tot cu câțiva ani în urmă, adică doi ani, șapte luni și șaptesprezece zile, pe 12 ianuarie 2016, scriam în acest ziar că amintitului edificiu a început să-i plouă cornișa. Mi-am aruncat ochiul meu biologic și ochiul meu electronic asupra clădirii în discuție – și rănile de demult ale clădirii rânjesc la fel de falnice ca și-n prima zi, ba chiar pare că au mai crescut nițel.
Tot pe bulevard, dar pe partea cealaltă, mai spre primărie, localul fostei librării Ioan Slavici pare un loc al groazei desprins din filmele de profil, ca și localul mai dinspre stânga, deci și mai spre primărie, local care-a fost demult o frumoasă și cochetă și frecventată ospătărie de tip „împinge tava” (cei trecuți de la prima spre întâia tinerețe știu despre ce-i vorba).
În Piața Avram Iancu m-a apucat jalea și-mi venea să dau cu aparatul de fotografiat de pământ și cu demisia-n biroul directorului – că te-apucă plânsul când vezi tencuieli căzute, pereți scorojiți și culori spălăcite și scurse de parc-ar fi obrazul unei madame de lupanar spoit cu rimel peste care s-a aruncat o troacă de lături.
Despre strada Gheorghe Lazăr nu-mi vie să vorbesc prin scris, ca să nu-mi vie gândul cel bun de-a mă lua la palme: Teatrul Hirschl e-un buboi pe obrazul urbei și-i cresc iarăși plopi măricei pe pleoapa coperișului, iar de mișcat nu se mișcă nimic spre vreo reparare, ci numai spre năruire.
Pe Tribunul Dobra în sus e cam la fel, mai puțin plopi pe acoperișuri: sunt atâtea ziduri coșcovite de parcă le-ar fi atacat vărsatul de vânt, încât am cotit-o pe Sinagogei – dar tot fără folos, că tot de ziduri ulcerate-am dat.
Venind înapoi din bolnava Piață Avram Iancu (boală care
s-ar vindeca imediat prin demolarea totală și edificarea unei parcări cât un stadion demolat și el (sau mai multe, că-i mai bine), am cârmit scurt spre stânga, pe strada Vasile Goldiș – și i-am cerut în gând iertare marelui bărbat căruia i s-a dat numele acelei străzi cu zidurile-n paragină.
Aceeași stare de lehamite m-a cuprins și pe străzile Mihai Eminescu și Ștefan Cicio Pop (asta fiindcă lehamitea se ținea de mine ca scaiu’ și nu mă slăbea nici o clipă), dar despre grajdul transformat în spital de infecțioase prin deturnare de scop refuz să scriu, c-am mai scris, și-am scris de pomană.
Din loc în loc, pe zidurile aplecate spre hârbuire erau fixate plăcuțe care arătau că ziditurile-n cauză sunt monumente istorice. Or fi fost, nu zic nu, însă ar trebui schimbat textul și scris adevărul gol-goluț astfel: ruine istorice. Tot de zidurile acelea mai atârnau un soi de indicatoare de bun venit pe care scria fie Atenție, cad ornamente, fie Atenție, cade tencuiala.
Pe drumul spre redacție am tot mers strâmb ca să pot judeca drept (oarecum), și-mi stătea țeapăn un nod în gât, și mi-am zis astfel, după cum urmează: despre Aradul frumos se poate vorbi numai la trecut, că dacă vorbim la prezent mințim; indolența este împărțită frățește între statul român, prin aleșii lui și prin funcționarii lui, și arădeanul de rând și de zi cu zi, că nu trebuie să vină administrația să-i astupe bortele din pereți, pentru asta fiind suficient o mână de gospodar responsabil și respectabil; soluții ar fi – dar nu-i treaba ziaristului să propună soluții, că ziaristul nu-i nici primar, nici inspector de stat în construcții, nici prim-ministru sau prim-ministră, însă e datoria celor care au mințit în alegeri că au soluții să soluționeze problema (și toate problemele pentru care au mințit că au soluții); e drept că oamenii se plâng că nu au bani – iar eu îi cred, însă cum se explică excedentul bugetar al primăriei dacă plătitorii de biruri sunt săraci? De unde se-adună bănetul din teșchereaua primăriei?; pentru mizeria de pe trotuare nu-i primăria de vină, nici primarul, că doar nu bântuie Falcă toată ziua pe toate străzile ca s-arunce hârtii, pungi, chiștoace, coji de semințe, cotoare de fructe, flacoane de plastic, șosete împuțite și alte multe de-astea (departe de mine gândul de-ai lua apărarea primarului, însă nici nu-i pot arunca în cârcă indo­lența fiecăruia dintre noi).
Fie-mi permis să concluzionez astfel: Aradul arată tragic (să nu spun groaznic), și speranțe de ceva mai bine nu se prea străvăd la orizontul mediu. Poate că nepoții noștri (dac-o da Dumnezeu și-or vrea guvernul și administrația locală)…
Post scriptum: fie această însăilare o infinitezimală aducere aminte a mea despre marele și dragul prieten care mi-a fost Bujor Buda, un îndrăgostit iremediabil de Arad, un plângător perpetuu pe rănile orașului.

1 COMENTARIU

  1. Excedentul bugetar se duce IN BUZUNARELE ALTORA nu ale Aradenilor.

    A se studia putin Centrul Municipal de Cultura, Zilele Aradului, UTA Batrana Doamna, mult aclamatul festival de muzica al CMCA de la Aeroport cu Goran Bregovic… Clipul proaspat lansat al Aradului care a fost realizat de o firma din Moldova,… samd
    De aceea, sobolanii pot sari „sprinteni si voiosi” ca veveritele. S-a facut dezinsectie anul acesta sau, se incurajeaza cumva, artistii sau valorile aradene,…?
    Ceea ce se intampla, din pacate nu tine de administratie ! Ci de Kafka !!!
    In rest,… ce mai faceti,… si asa ajungem sa banalizam orice pentru ca altii (a se citi POLITICIENII ALESI) sa isi BATA JOC DE NOI !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.