În data de 21 mai, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe linia prevenirii și combaterii faptelor de braconaj cinegetic și a respectării regimului armelor și munițiilor. În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat și oprit pe raza unui fond de vânătoare aparținând Ocolului Silvic Gurahonț, un autoturism în care se aflau trei tineri, de 21, 24 și 28 de ani, în privința cărora     exista suspiciunea comiterii infracțiunii de braconaj cinegetic.
În fapt, ulterior opririi autoturismului, contrar somării de a se legitima, unul dintre tineri, aflat pe bancheta din spate a autoturismului, și-a manifestat intenția vădită de a se sustrage solicitării polițistului, luând-o la fugă prin pădure. În urma acti­vităților desfășurate împreună cu polițiștii Secției nr. 8 rurale Săvârșin, tânărul de 28 de ani, din Petriș, a fost depistat la scurt timp pe raza localității Roșia Nouă. De asemenea, în urma percheziției autoturismului în cauză, au fost identificate o armă de vânătoare calibrul 12 mm -încărcată cu două cartușe nepercutate- și o armă confecționată artizanal. Autoturismul utilizat, armele și muniția aferentă au fost indisponibilizate în ve­derea continuării cercetărilor.
„În baza probatoriului administrat, tinerii au fost reținuți de polițiști pe bază de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonț cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor“, a declarat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.     (C.G.)

Recomandările redacției