Hotelul preşedintelui „Bătrânei Doamne” s-a dovedit foarte primitor pentru doi dintre fotbaliştii străini sosiţi în toamnă la Arad. Gabriel Amione şi Ricardo Caichjian nu au părăsit nici la această dată oraşul nostru, deşi atacantul italian nici măcar nu a fost legitimat, iar mijlocaşul argentinian (care a evoluat în „alb-roşu” doar o repriză) a fost informat de o lună de zile că nu se va mai conta pe serviciile sale. „Nu au unde să meargă, din câte mi-au spus. Îi mai ţin aici, ce să fac, deşi am tot mai puţine de-a face cu UTA. Sunt tot mai hotărât să mă retrag de la club, singur nu mai pot să continui, iar de la omul de afaceri din Germania nu am mai primit niciun semn”, ne-a mărturisit Giovanni Catanzariti.
Iniţial, şeful „alb-roşiilor” afirma că cel puţin cu Gabriel Amione ar avea şi alte planuri, în sensul în care acesta ar putea intermedia sosirea unor fotbalişti străini în Calea Aurel Vlaicu. Deocamdată, singurii „stranieri” pe care Adrian Falub doreşte să conteze şi în retur sunt Patrice Feussi şi Maximiliano Laso, care ar trebui să se întoarcă din Franţa, respectiv Argentina, odată cu reunirea lotului, de pe 14 ianuarie. În dreptul lui Remo Amadio există semne de întrebare, italianul urmând să rămână doar dacă UTA nu-şi permite un nou portar senior după renunţarea la Smaranda.
Actualitate 24
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »