România derulează în prezent un amplu proces de inventariere a zăcămintelor de pământuri rare și minereuri critice, cu obiectivul clar de a atrage investitori puternici din Statele Unite.
Strategia administrației prezidențiale vizează identificarea unor firme puternice, cu garanții serioase, în SUA, pentru parteneriate în exploatarea și rafinarea resurselor pe teritoriul României. Miza este dezvoltarea unui lanț integrat – de la extracție la procesare și producție – astfel încât valoarea adăugată să rămână în economie.
Până atunci, compania canadiană Leading Edge Materials a descoperit în Munții Apuseni zăcăminte importante de minerale rare, într-un perimetru de circa 25 de kilometri pătrați, aflat în județele Bihor și Arad.
Potrivit analizelor preliminare ale companiei canadiene, au fost identificate minerale precum uraniu, cobalt, nichel, aur, plumb, zinc și cupru, într-o zonă care are deja o tradiție minieră.
Unde se află metale rare, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG):
Zona minieră Baia Mare – Carpaţii Orientali (Nistru, Ilba, Herja, Baia Sprie, Şuior, Cavnic, Bolduţ), unde au fost exploatate zăcămintele polimetalice şi auro-argentifere şi în care pot fi prezente în continuare resurse geologice necunoscute și cu un potențial moderat pentru Cupru, Plumb, Zinc, Aur, Argint, Telur, Bismut, Stibiu, Arsen, Galiu. Resursele pot fi cantonate fie în minereul rămas neexploatat, fie în produsele miniere reziduale din iazurile de decantare aferente minelor închise.
Zonele miniere Fundu Moldovei, Mănăila, Crucea, Leşu Ursului, Bălan (Carpaţii Orientali) unde au fost exploatate zăcăminte cuprifere metamorfozate şi în care pot fi prezente în continuare resurse geologice necunoscute, neevaluate și cu un potențial moderat pentru Cupru, Plumb, Zinc, Aur, Bismut, Stibiu, Arsen, Indiu, Germaniu, Cobalt. Resursele pot fi, de asemenea, cantonate fie în minereul rămas neexploatat, fie în produsele miniere reziduale din iazurile de decantare aferente minelor închise.
Zonele miniere din Patrulaterul Aurifer (Munţii Apuseni) unde au fost exploatate zăcămintele polimetalice şi auro-argentifere (Barza, Hondol, Săcărâmb, Haneş-Larga, Trîmpoiele, Roşia Montană, Baia de Arieş etc) şi cuprifere (Roşia Poieni, Valea Morii, Deva, Bolcana) şi în care pot fi prezente în continuare resurse geologice necunoscute, neevaluate și cu un potențial moderat pentru Cupru, Telur, Bismut, Stibiu, Arsen, Indiu, Germaniu, Galiu, Staniu, Seleneiu. Resursele pot fi cantonate fie în minereul rămas neexploatat, fie în produsele miniere reziduale din iazurile de decantare aferente minelor închise.
Zona banatitică din Carpaţii Meridionali (Moldova Nouă, Bocşa, Ocna de Fier, Dognecea, Tincova, Ruşchiţa etc.) unde au fost exploatate zăcămintele cuprifere, polimetalice şi de fier şi în care pot fi prezente în continuare resurse geologice necunoscute sau neevaluate pentru Cupru, Plumb, Zinc, Molibden, Bismut, Telur, Seleniu, Stibiu, Arsen, Wolfram, Staniu. Resursele pot fi cantonate fie în minereul rămas neexploatat, fie în produsele miniere reziduale din iazurile de decantare aferente minelor închise.
Zona Băiţa Bihor din Munţii Apuseni, cunoscută pentru zăcăminte polimetalice şi de metale rare şi disperse, cu rezerve geologice cunoscute sau cu resurse neevaluate pentru Cupru, Plumb, Zinc, Telur, Bismut, Wolfram, Staniu, Molibden.
Majoritatea zăcămintelor din zonele menţionate au fost exploatate în trecut, prin intermediul companiilor de stat. Pentru acestea, decizia de închidere a fost cauzată fie de epuizarea resurselor, fie de faptul că extracţia minereurilor a devenit nerentabilă în lipsa sprijinului financiar venit din partea statului român.
Prospecțiunile sau făcut în anii 80 . Acum probabil se pregătesc să le deie pe gratis precum petrolul și gazele !
De ce trebuie sa ne asociem cu americanii sau canadienii ca să prospectam și sa exploatam resursele noastre?Geologii romani unde sunt?Înainte de 1989 am avut și geologi și capacități de exploatare și prelucrare precum și forță de muncă necesara.Ca deobicei este ceva dubios la mijloc.