Comuna Bata se pregătește pentru una dintre cele mai importante sărbători locale. Duminică, 5 iulie 2026, va avea loc Ruga de la Bata, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Bata, care va reuni locuitorii comunei și oaspeți din întreaga zonă.
Programul va începe la ora 18:00, la Biserica din Bata, cu slujba de Te Deum, după care participanții sunt invitați la un spectacol de muzică populară susținut de artiștii Petrica Miulescu Irimica, Florin Pistrilă și Larisa Horvath.
Organizatorii transmit că evenimentul își propune să promoveze tradițiile locale și să aducă împreună comunitatea într-o atmosferă de sărbătoare.
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, îi invită pe toți cei care iubesc tradițiile românești să participe la eveniment.
„Ruga satului reprezintă o tradiție de suflet pentru comunitatea noastră și un prilej de a ne reuni în jurul valorilor care ne definesc. Îi invit pe toți locuitorii comunei, dar și pe cei din localitățile învecinate, să fie alături de noi în 5 iulie, pentru a petrece împreună o seară dedicată credinței, folclorului și bucuriei de a fi împreună. Vă așteptăm cu drag la Ruga de la Bata!”, a transmis primarul Cristian Giorgian Matiaș.
Evenimentul este deschis publicului, iar organizatorii îi așteaptă pe participanți să se bucure de muzică populară, tradiții și atmosfera specifică uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători din comuna Bata.