Requiemul semnat de Wolfgang Amadeus Mozart reprezintă una dintre cele mai tulburătoare partituri scrise vreodată. În general, întreaga operă a lui Mozart este definită prin perfecțiune, însă Requiemul parcă întrece dimensiunile acestei lumi.
Partitura este semnată de Mozart, restul sunt compoziții …geniale, însă compoziții. Sunt lucrări scrise după o anumită osteneală depusă de către autor. Requiemul este însă ceva aparte, totul decurge atât de firesc încât pare că are ceva nepământean. Este prea perfect, fiecare notă o împlinește pe cealaltă, într-o scară care duce către cer. Parcă este scris cu pana îngerilor, iar Mozart a fost alesul pentru a-i purta semnătura.
Lucrarea este atât de specială poate și pentru faptul că este ultima a compozitorului, care a lucrat la ea până în clipa morții, putând fi astfel considerată propriul său requiem. Nimeni nu ar fi putut scrie un requiem pentru Mozart, decât el însuși.
Re minorul străbate întreaga lucrare veghind parcă, de undeva de sus, asupra celorlalte tonalități care colorează partitura. O tonalitate minoră, omonimă re majorului caracterizat prin maiestuozitate și veselie, dar și împărtășind în același timp coloritul sonor al fa majorului, care transmite siguranță și optimism.
Requiemul începe în patru pătrimi, cu acompaniamentul corzilor într-un registru grav, în optimi egale, care se repetă în staccato, sugerând destinul implacabil, apăsarea păcatelor a căror pedeapsă este moartea. Pe deasupra acestui acompaniament, care dă impresia că vine de undeva din străfundurile timpului și este acolo din veșnicie, începe după un timp de pauză o linie melodică, care vrea să urce, însă nu îndrăznește – rugăciune, speranță. Linia este interpretată de instrumente de suflat, pentru început fagotul, oferind senzația ridicării deasupra păcatelor, care sunt totuși grele și apăsătoare, instrumentul aparținând registrului grav. Apăsarea muzicii transmite sentimentul luptei interioare, a sufletului conștient de starea sa de păcat, care înainte de a îndrăzni rugăciunea își apleacă smerit capul. Când starea sa devine insuportabilă începe cuvântul: „Dă-le Doamne odihna veșnică …“ (Requiem eternam dona eis).
Ziua judecății își păstrează tonalitatea minoră de început, fiind o zi de teamă și nesiguranță. Frica este sugerată prin linia melodică agitată, care nu își găsește încă alinarea, și tempoul grăbit, neliniștit. „Ziua aceea, zi a furiei, va preface lumea-n scrum…“ (Dies irae, dies illa solvet saeclum in favilla).
Prima parte din Requiem în tonalitate majoră este Tuba mirum, si bemol major oferind vestea întregii lumi că judecata a venit. „Trâmbița răspândind sunet minunat peste mormintele tuturor…“ (Tuba mirum spargens sonum per sepulcra regionum).
Partea a patra se desfășoară într-o solemnitate …minoră. Sol minorul sugerând ruga de iertare, de milă, însă nerenunțând în același timp la măreția oferită imaginii Celui prea înalt: „Rege al măreției cutremurătoare, cel ce cu dărnicie mântuiești pe cei ce o cer, izvor al blândeții, miluiește-mă“ (Rex tremendae majestatis qui salvandos salvas gratis salva me, fons pietatis!).
Odată cu Recordare, aducerea aminte a milosteniei Fiului, apare și optimismul. Fa majorul subliniază liniștea că dacă nu ar fi înviat, Crezul nostru nu ar mai fi avut sens. „Adu-ți aminte, Iisuse milostiv…“ (Recordare, Jesu pie). Totodată starea de neînduplecare, de neputință de schimbare a destinului este atenuată de apariția caracterului ternar.
Sfârșitul lui Mozart
Partea a șasea este ultimul capitol din istoria muzicii scris de Mozart. Pe patul său de suferinţă, el a dat indicaţii elevului său Xaver Sussmayer, dirijor şi compozitor, asupra ultimelor părţi ale lucrării ce nu au putut fi compuse în întregime de mâna sa, fiind doar schiţate. Tonalitatea la minor, cea în care este scrisă partea, este poate cea mai tristă cu putință. În același timp este însă una nealterată, curată. „Când cei blestemați vor fi osândiți și dați pradă vâlvătăilor pârjolitoare…“ (Confutatis maledictis flammis acribus addictis). Teama de suferință și de conștientizare a păcatului în fața lui Dumnezeu aduce în final și lacrimile, prin apariția cromatismelor. „Adânc plecat, cu inima zdrobită în căință, te rog cu umilință să ai grijă de sfârșitul meu“. (Orro supplex et acclinis…)
Poate cea mai frumoasă pagină din istoria omenirii este partea a șaptea din Requiem: Lacrymosa. Deși aparține în mod categoric concepției sale, Mozart nu a mai apucat să scrie decât primele opt măsuri – ultimele din viața sa. Tonalitatea este în re minor, la fel ca la începutul lucrării. Se citește tristețea, în același timp cu licărul de speranță în mila lui Dumnezeu. Pauzele de optimi și legato-urile sugerează lacrimile. Ritmul este din nou ternar, oferind imaginea unui foc, ale cărui flăcări se înalță către cer.
Trupul lui Mozart s-a stins, muzica lui continuă
Domine Jesu Christe! Rex gloriae! (Doamne Iisuse Hristoase, rege al slavei) – cuvintele nu pot fi decât solemne, bine încadrate într-o măsură de patru pătrimi. Tristețea este păstrată însă prin tonalitatea minoră a lui sol. Către finalul părții a opta din Requiem, sol minor se transformă în omonima sa majoră: Dumnezeu este mare și puțin înfricoșător.
În Hostias, mi bemol majorul oferă bucuria de a dărui. A sosit rândul oamenilor de a veni în întâmpinarea lui Dumnezeu. „Jertfe, rugăciuni îți oferim întru lauda Ta, Doamne…“ (Hostias et preces tibi Domine laudis offerimus).
Măreția lui Dumnezeu (Sanctus Dominus Deus Sabaoth) nu putea fi altfel zugrăvită decât în re major, una dintre cele mai luminoase tonalități. Ritmul este evident de patru pătrimi.
Într-o altă tonalitate majoră, luminoasă, de data aceasta însă si bemol major, este scrisă și penultima parte a Requiemului – Benedictus. Cel binecuvântat de Dumnezeu nu poate să răspândească decât lumină: Benedictus qui venit in nomine Domini. Hosanna in excelsis!
Ultima parte a lucrării este în re minor, aducând ideea de jertfă: Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu).
Requiemul lui Mozart va putea fi auzit miercuri seara, la Biserica Roșie, în interpretarea Orchestrei simfonice și a Corului Academic al Filarmonicii arădene, sub bagheta maestrului Robert Daniel Rădoiaș.
