Rusia plănuiește să revină la turismul spațial, după zece ani de pauză

0
359

Rusia a anunţat că doreşte să revină la turismul spaţial în 2019 sau 2020, la zece ani după ce omul de afaceri canadian Guy LaLiberté a vizitat Staţia Spaţială Internaţională (ISS), relatează EFE, știrea fiind preluată de Agerpres.
„Zborurile comerciale sunt suspendate. Totuşi, preconizăm posibilitatea reluării lor în 2019-2020”, se arată în comunicatul difuzat miercuri de societatea Energhia, care fabrică rachetele Soyuz.
Energhia a explicat că decizia sa de a suspenda deocamdată turismul spaţial este motivată de faptul că rachetele Soyuz au rămas singurul mijloc de transport între Terra şi platformă orbitală, după retragerea navetelor americane.
A recunoscut de asemenea că preţul unui bilet în spaţiu ar putea să scadă datorită introducerii zborurilor private, aşa cum sunt proiectele Starliner (Boeing) şi Crew Dragon (SpaceX).
Primul turist spaţial, Dennis Tito, a plătit 20 de milioane de dolari pentru un zbor cu o rachetă Soyuz în 2001, în timp ce cântăreaţa britanică Sarah Brightman ar fi trebuit să plătească 52 de milioane de dolari, în 2015, dar până la urmă şi-a schimbat planurile şi a renunţat la această aventură.
Guy LaLiberté care a petrecut opt zile în spaţiu după achitarea prealabilă a 35 de milioane de dolari a fost ultimul oaspete pe ISS, care nu dispunea de pregătire profesională de astronaut.
În urmă cu doi ani se informa că agenţia spaţială rusă Roscosmos ar fi aprobat un vehicul construit special pentru trimiterea de turişti în zboruri suborbitale. Respectiva navă ar fi urmat să se ridice la o altitudine de 200 de kilometri, suficient pentru ca turiştii spaţiali să experimenteze lipsa de gravitaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.