S-a dat startul la deszăpezire

0
291

de Voicu Sida 

Numai să vină zăpada, că la polei ne putem aştepta oricând, bineînţeles şi la zăpadă că suntem în lună de iarnă.

Consiliul Judeţean a făcut un comunicat prin care a solicitat echiparea utilajelor de deszăpezire. În cadrul comunicatului se spune că, începând cu data de 15 decembrie, firma care a câştigat licitaţia privind deszăpezirea drumurilor judeţene, zonate pe cele cinci sectoare, trebuie să fie pe poziţie. Pe cele cinci sectoare – Arad, Criş, Ineu, Lipova şi Sebiş – au fost stabilite 21 de baze de deszăpezire.

 

Bugetul Consiliului Judeţean are de câştigat

 

De asemenea, mai vedem în comunicat că vor monta zece camere de luat vederi pentru supravegherea video, zi şi noapte, a modului în care se desfăşoară operaţiunile de deszăpezire. Aplaudăm şi noi această decizie miliţienească a Consiliului Judeţean Arad, mai ales că în acest fel organigrama instituţiei se poate subţia semnificativ, iar bugetul poate să crească vizibil. La şedinţele privind modul în care se realiza deszăpezirea drumurilor judeţene, erau prezenţi cel puţin cinci angajaţi, fiecare cu mapa sa, care era „specializat“ pe câte un „domeniu“: unul avea în grijă cantitatea de sare care se arunca pe drumuri; altul era expert în lichidul antiderapare; altul măsura viteza de aruncare a sării, în timp ce altul se pricepea la viteza de deplasare a echipajului de deszăpezire; ultimul scria amenzile. Acum, însă, odată cu amplasarea camerelor de supraveghere, nu mai este nevoie de atâta personal. În loc de cinci angajaţi, este suficient unul singur care să monitorizeze atent cele zece camere video.

 

„Să vină iarna şi poleiul!“

Discuţie purtată cu omul de afaceri arădean Ovidiu Palcu

 

– Domnule Ovidiu Palcu, deţineţi firma cu cel mai tare parc de deszăpezire din judeţul nostru.

 

– Da, aşa este, numai că noi nu prea ne lăudăm. Am cam lipsit de la lecţia asta. Ştim doar că trebuie să ne facem treaba corect şi când spun asta mă gândesc că ştiţi deja despre ce este vorba.

 

– Ce utilaje deţineţi?

 

– În prima tranşă este vorba de zece autospeciale şi 11 încărcătoare frontale. Deci acestea sunt cerute deocamdată de Consiliul Judeţean, în raport de condiţii de polei şi zăpadă. Noi avem însă mult mai multe utilaje pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei activităţi privind deszăpezirea. Sper să nu mai avem discuţii şi probleme, aşa cum am avut în trecut.

Avem materialul antiderapant necesar şi, după cum am precizat, aşteptăm zăpada şi poleiul. Noi suntem pregătiţi, aşa după cum este încheiat şi contractul între cele două instituţii.

 

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.