Astăzi, 01.09.a.c, în jurul orei 12:30, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei unități medicale private, din municipiul Arad.

De îndată, din cadrul Detașamentului de pompieri Arad au fost dislocate următoarele forțe și mijloace: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare, autoscara S42 și două ambulanțe SMURD, încadrate cu 21 de salvatori.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la nivelul acoperișului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la restul clădirii cât și la imobilele învecinate.

La ora anunțării incendiului, în clădire se aflau două persoane (angajați ai unității medicale), care s-au autoevacuat în condiții de siguranță, până la sosirea forțelor de intervenție. Niciunul nu a solicitat asistență medicală.

Menționăm faptul că policlinica nu este deocamdată deschisă publicului, această urmând să fie inaugurată în următoarea perioadă.

Datorită promptitudinii și a profesionalismul pompierilor arădeni, incediul a fost localizat și lichidat în limitele găsite în mai puțin de o oră, salvând astfel clădirea și bunurile aflate în interior.
A ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 250 mp.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: „trăsnet/ fulger”

Recomandările redacției