Am avut ocazia să revăd, sâmbătă seara, pentru a nu ştiu câta oară, un film care mi-a plăcut de mic foarte mult, „Actorul şi sălbaticii”, în regia lui Manole Marcus, după un scenariu de Titus Popovici. Un film care îl are în rolul principal pe inegalabilul Toma Caragiu. Acesta interpretează rolul lui Costică Caratase, personaj inspirat din viaţa unuia dintre cei mai mari actori pe care i-a dat această ţară, Constantin Tănase. Dincolo de intriga filmului şi controversele legate de scenariu, povestea lui Costică Caratase m-a făcut să descopăr câteva versuri care au făcut să se umple sala Teatrului Cărăbuş, în perioada interbelică.  „În țara asta, țara pâinii/ Să aibă pâine chiar și câinii/ Guvernul nostru ne obligă/ S-avem o zi de mămăligă/ Lor ce le pasă cum e traiul/ Scumpiră trenul și tramvaiul/ Scumpiră tot, la cataramă/ Până și pâinea și tutunul/ Și când înjuri pe șleau de mamă/ Ei, cică, eu fac pe nebunul.” „Teoria mea-i ușoară/ Toată viața e o scară/ Pe care, ca și la moară/ Toți o urcă și-o coboară.”Ne-am trezit din hibernare/Și-am strigat cât am putut:/Sus cutare! Jos cutare!/ Și cu asta ce-am făcut?// Am dorit, cu mic, cu mare,/ Și-am luptat, cum am știut,/ S-avem nouă guvernare,/ Și cu asta ce-am făcut?// Ca mai bine să ne fie,/ Ne-a crescut salariul brut,/ Dar trăim în sărăcie,/ Și cu asta ce-am făcut?// Ia corupția amploare,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Scoatem totul la vânzare,/ Și cu asta ce-am făcut?// Pentru-a câștiga o pâine,/ Mulți o iau de la-nceput,/ Rătăcesc prin țări străine,/ Și cu asta ce-am făcut?// Traversăm ani grei cu crize,/ Leul iar a decăzut,/ Cresc întruna taxe-accize,/ Și cu asta ce-am făcut?// Totul este ca-nainte,/ De belele n-am trecut,/ Se trag sforile, se minte,/ Și cu asta ce-am făcut?// Se urzesc pe-ascuns vendete,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Țara-i plină de vedete,/ Și cu asta ce-am făcut?// Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!/ E sloganul cunoscut;/ Iarăși am votat ca proștii,/Și cu asta ce-am făcut?”

Vi se par cunoscute? Mie da. Nu atât versurile, ci mesajul. Unul cât se poate de actual din păcate. Citindu-le şi recitindu-le, nu pot să nu mă gândesc că în România nu s-a prea schimbat mare lucru, în ceea ce priveşte mentalităţile şi obiceiurile guvernanţilor, de pe vremea lui Tănase. De atunci am trecut printr-un Război Mondial, printr-o dictatură comunistă şi printr-o democraţie originală, dar de conduşi am fost conduşi tot de nişte sălbatici. Adică de nişte oameni care s-au condus şi încă se mai conduc după principiul „homo homini lupus est” (n.r. omul este lup pentru om) chiar dacă nu au auzit neam de neamul lor de Plaut, cel care a scris fraza care a inspirat aforismul, şi nici de Thomas Hobbes, cel care a explicat-o, vorbind despre războiul tuturor împotriva tuturor şi despre egoismul naturii umane. Iar sălbaticii n-au făcut să ajungem acolo unde suntem, adică cam la coada Europei civilizate, lipsiţi de prea multe perspective, astfel încât am ajuns să populăm alte zone ale Bătrânului Continent şi ale lumii, în căutarea unui trai mai bun şi a unui stat care nu îşi bate joc de cetăţenii săi.

Şi cu asta ce-am făcut?

Recomandările redacției