Sâmbătă, se dă startul în Crosul și Semimaratonul Județului Arad

0
332

maraton132Ediția din acest an a Crosului și Semimaratonului Județului Arad este organizată în cadrul unei colaborări între Consiliul Judeţean Arad, Primăria Munici­piului Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Clubul Sportiv Experienţa Multisport, cu scopul de a promova educația pentru sănătate prin încurajarea practicilor sportive, în speță a alergării.
Structurat pe trei probe distincte, Semimaraton – 21,097 km, Cursa populară 1 – Cros 6 km şi Cursa populară 2 – 1 km, evenimentul sportiv va avea loc sâmbătă, 15 iunie. Locul startului va fi în Arad, lângă Palatul Administrativ situat pe Bulevardul Revoluţiei nr. 77, iar startul se va da în următoarele intervale orare: pentru Semimaraton – la ora 9.00 (până la ora 08.40 – sosirea participanţilor la punctul de start), pentru Cursa populară 1, cros 6 km – la ora 12.00 (până la ora 11.40– Sosirea participanţilor la punctul de start) și pentru Cursa populara 2, cros 1 km se vor da starturi diferențiate la ora 14.00 (până la ora 13.50 – Sosirea participanţilor la punctul de start).
Pentru proba de 1 km, în funcţie de numărul persoanelor înscrise, se vor da mai multe starturi, pe următoarele posibile categorii: copii, masculin, feminin și familie. Informații suplimentare cu privire la acest eveniment se pot obține accesând online adresa www.cros-semimaraton.ro, per e-mail crossemimaraton@gmail.com sau telefonic la numerele de telefon mobil : 0722977094, 0728911211.
S.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.